Un polițist local a fost amenințat cu cuțitul în Centrul Istoric al Capitalei

Un polițist local a fost amenințat cu cuțitul, acum două nopți, în Centrul Istoric al Capitalei. Incidentul s-a petrecut cu ocazia unei intervenții a polițiștilor locali într-un posibil caz de lipsire de libertate – o femeie susținea că a fost încuiată într-o clădire din zona străzii Filitti și nu mai putea ieși.

Ajunși la fața locului, agenții de poliție locală din Centrul Istoric al Capitalei au constatat că ușa de acces a imobilului cu pricina era închisă cu cheia iar reclamanta nu putea părăsi incinta.

În timpul procedurilor de stabilire a identității persoanelor din imobil și a clarificării circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, lucrurile au luat o turnură neaștepată. Un locatar – chiar cel care facilitase accesul echipajului D.G.P.L.C.M.B. în clădire  – a devenit, brusc, violent: a început să răcnească la polițiștii locali și să-i amenințe cu un cuțit. În vârstă de 33 de ani, agresorul a fost preluat de polițiștii Secției de Poliție Centrul Vechi în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. 

Potrivit legii, amenințarea săvârșită împotriva unui jandarm sau polițist, inclusiv polițist local, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati