Un preot din București fura bani din cutia milei cu ajutorul unui umeraș

Gest controversat al unui preot din Capitală. Acesta a fost surprins de camerele de supraveghere din biserică în timp ce scotea bani din cutia milei, cu ajutorul unui umeraş din sârmă, potrivit antena3.ro.

Un preot din București s-a gândit să scoată bani din cutia milei cu ajutorul unui umeraș, încă din 2017. „Preotul Viorel Olaru a inventat un sistem prin care să scoată banii pe ascuns”, spun oamenii din parohie. Ustensila principală era un umeraș. „Dar nu un umeraș serios, ci unul subțire, din sârmă. Cum primiți când vă ridicați hainele de la curățătorie”, adaugă ei.

În Biserica de lemn Sf. Proroc Daniel sunt trei cutii ale milei. Două sunt în fața altarului, pe ambele fiind scris „DONAȚII”. Una e așezată pe verticală, alta așezată pe orizontală. O a treia cutie, mare, e la intrare.

Părintele lua cutiile puse în fața altarului și, în altar, le așeza între două piese de mobilier, cu orificiul prin care se introduc banii în jos. Ca să nu se împrăștie banii, lua o cutie de plastic și o punea pe jos, iar cu vârful umerașului, preotul agăța bancnotele și le trăgea în afara cutiei, potrivit libertatea.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati