Un șofer a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar în centrul Bucureștiului – VIDEO

Un șofer din București a fost la un pas să provoace o tragedie, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar, chiar în centrul Capitalei. Un polițist care dirija traficul a fost martor la incident.

Scenele au fost filmate de o cameră video de la bordul unui alt autoturism aflat în trafic, notează infotraficromania.ro.

Șoferul a ocolit poliţistul care dirija circulaţia în intersecţie, apoi a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns pe trotuar.

Pietonul a fugit şi a reuşit să scape neatins, iar automobilul s-a oprit în zidul unei clădiri.

Din fericire nu a fost nimeni rănit. Cel de la volan a fost testat şi nu consumase alcool.

Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 1160 lei pentru nerespectarea semnalelor polițistului rutier, precum și pentru nerespectarea regulilor privind schimbarea direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. De asemenea, s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati