Startup-ul românesc bonapp.eco lansează aplicaţia care îşi propune să combată risipa de alimente şi prin care consumatorii economisesc până la 80% la achiziţia de produse alimentare.
Compania intenţionează să se extindă în alte ţări din regiune anul viitor şi să salveze de la risipă 30 de milioane de pachete cu produse până în 2023.
Grégoire Vigroux, business angel şi antreprenor în serie, împreună cu Diego Roy de Lachaise, fost Senior Tech Consultant la KPMG, şi cu Zsolt Kadar, fost executiv Apple, au lansat bonapp.eco, o aplicaţie mobilă care are ca scop combaterea risipei de alimente, conectând consumatorii cu comercianţii ale căror alimente se apropie de data de expirare.
Rețea de 35 de afaceri afiliate din Bucureşti
Produsele vor fi vândute la preţuri mai mici cu 40%- 80%.
Aplicaţia este disponibilă pe iOS şi Android. Alimentele sunt achiziţionate cu cardul, prin intermediul aplicaţiei, dintr-o reţea de 35 de afaceri afiliate din Bucureşti. În prezent aplicaţia include supermarketuri, hipermarketuri, restaurante, magazine, brutării, cafenele şi hoteluri. Lansarea în alte oraşe din România este planificată pentru T1 2022, în timp ce extinderea în alte ţări din regiune va începe în T2”, anunţă reprezentanţii bonapp.eco.
bonapp.eco estimează că aplicaţia are un potenţial de piaţă de cinci milioane de utilizatori numai în România. Utilizatorul ţintă locuieşte în mediul urban, are cont bancar, îşi doreşte să cumpere produse de calitate şi, totodată, să economisească bani.
În România sunt aruncate anual 5 milioane de tone de alimente
„La nivel global se iroseşte 40% din cantitatea totală de alimente, conform World Wildlife Fund. Numai risipa de alimente este cauza pentru 10% din emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel mondial.
Pe lângă exacerbarea schimbărilor climatice, risipa alimentară provoacă pierderi semnificative retailerilor. În România, într-o ţară în care mâncarea este scumpă, sunt aruncate anual 5 milioane de tone de alimente. Consumatorii români îşi alocă aproape 40% din buget pentru alimente şi băuturi!
bonapp.eco transformă aceste provocări de mediu, economice şi sociale într-o oportunitate de afaceri durabilă, în beneficiul tuturor. Soluţia noastră este un câştig pentru consumatori, un câştig pentru comercianţii de produse alimentare şi un câştig pentru planetă”, a declarat co-fondatorul bonapp.eco, Grégoire Vigroux.
Printre primii parteneri care s-au alăturat reţelei bonapp.eco din Bucureşti se numără Accor, Cora, foodpanda, PENNY România, Starbucks şi Up (anterior denumită Chèque-Déjeuner), urmând ca până la finalul anului să fie anunţate şi alte parteneriate.