Un tânăr de 29 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc din Sectorul 1. Cu o oră înainte, polițiștii fuseseră chemați la adresa acestuia pentru tulburarea liniştii publice

Un tânăr de 29 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la o oră după ce a fost vizitat de polițiști.

Un tânăr de 29 de ani a murit după ce a sărit, marţi, de la etajul superior al unui imobil. Anterior, el discutase cu poliţiştii care se deplasaseră la faţa locului în urma unei reclamaţii pentru tulburarea liniştii publice.

Aceștia constataseră că sesizarea nu se confirmă.

„La data de 19 decembrie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 2 Poliţie au fost sesizaţi, prin 112, în jurul orei 09:00, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 1, un bărbat tulbură ordinea şi liniştea publică. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că aspectele sesizate nu se confirmă. De asemenea, s-a luat legătura cu persoana reclamată, un tânăr, în vârstă de 29 de ani, iar pe parcursul discuţiilor purtate, acesta a prezentat un comportament şi un limbaj nonverbal normal”, informează DGPMB.

Ulterior, în jurul orei 10:30, Secţia 2 a fost sesizată cu privire la faptul că la adresa menţionată anterior s-ar fi precipitat un bărbat, de la un etaj superior, existând posibilitatea ca acesta să fie decedat.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana precipitată era tânărul de 29 de ani, iar un echipaj de prim-ajutor a constatat decesul acestuia”, arată sursa citată.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati