Un tânăr din Bucureşti, arestat după ce ar fi furat un videoproiector dintr-un teatru

Un tânăr de 26 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv după ce ar fi furat un videoproiector în valoare de 32.000 de lei dintr-un teatru din Sectorul 1, relatează agenția de presă news.ro

„La data de 23 iunie 2022, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată, prin 112, de către reprezentantul unui teatru din Sectorul 1, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, persoane necunoscute au sustras un videoproiector. În urma sesizării, poliţiştii Secţiei 1 s-au deplasat la faţa locului şi au demarat investigaţiile, în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. La data de 2 iulie 2022, în jurul orei 07.00, poliţiştii Secţiei 1, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un bărbat, în zona Piaţa Universităţii, ale cărui semnalmente corespundeau cu cele ale persoanei bănuite de comiterea infracţiunii de furt”, a anunţat, duminică, Poliţia Capitalei.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Sectorul 5, a fost  dus la sediul secţiei, pentru continuarea cercetărilor. Ulterior, el a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind urmărit penal pentru furt calificat.

Duminică, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Prejudiciul de aproximativ 32.000 de lei a fost recuperat.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 1 şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, relatează news.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati