Un tren a rămas blocat în câmp, timp de două, între Craiova și București, fără aer condiționat

Trenul IR 1596, care făcea legătura între Craiova și București, a rămas blocat două ore în câmp, după ce locomotiva garniturii s-a defectat din cauza caniculei.

„Din cauza temperaturilor extrem de ridicate a intervenit o problemă tehnică la locomotiva trenului IR 1596. S-a dat locomotivă de ajutor și trenul va pleca spre destinația finală”, anunță CFR Călători.

Trenul a staționat 120 de minute până a venit noua locomotivă, timp în care călătorii nu au avut aer condiționat. Abia după ce s-a mișcat din nou, În stația Roșiori, pasagerii au primit apă.

Teoretic, ar trebui să dureze o ora, maximum 70 de minute, ca să vină o locomotivă de ajutor, însă din cauza temperaturilor ridicate sunt impuse limitări de viteză și din acest motiv a durat mai mult.

În total, au fost 160 de minute acumulate de întârziere, mai ales că trenul înregistra întârzieri și înainte să se defecteze locomotiva, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati