Un veteran de război de 99 de ani s-a vaccinat astăzi la un centru din București

Un veteran de război de 99 de ani s-a vaccinat, luni, la centrul de vaccinare organizat la Circul Metropolitan București, se arată într-o postare pe pagina de Facebook RO VACCINARE.

Un adevărat exemplu pentru noi toți!

“Toți să vină. E necesar. Fără vaccin nu se poate să mergem mai departe.” Veteranul de război Alexandru Negruță, în vârstă de 99 de ani, s-a vaccinat în această dimineață la centrul de vaccinare organizat la Circul Metropolitan București.

Distinsul veteran crede cu tărie în necesitatea vaccinării tuturor pentru a putea depăși această perioadă grea pentru omenire.

Domnul Negruță a fost învățător între anii 1940 și 1941, apoi și-a făcut datoria față de țară în cel de-Al Doilea Război Mondial. Vă mulțumim, domnule Negruță! Sunteți un adevărat exemplu pentru noi toți!”, se arată în postare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati