Una din 10 firme va da faliment din cauza prețurilor la energie

O treime dintre întreprinzători spun că reduc numărul de angajaţi din cauza tarifelor la energie, iar 8% îşi închid firma, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Astfel, jumătate dintre antreprenori au arătat că factura la electricitate a crescut cu 50%, o treime dintre ei spun că factura s-a dublat şi 15% au arătat că factura lor a crescut cu 200% şi peste. Doar 0,41% au răspuns că factura nu a crescut sau a rămas la fel, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte facturile la gaze, 37% dintre antreprenorii chestionaţi au răspuns că valoarea a fost cu 50% mai mare, 29% au spus că factura s-a dublat şi aproape 20% au arătat că factura a crescut cu 200% şi peste. 5,4% au precizat că factura la gaze nu a crescut sau a rămas la fel.

76% au spus că vor reduce sau vor amâna investiţiile, ceea ce are un impact uriaş în societate şi în economie, pentru că înseamnă o pierdere a competitivităţii.

Jumătate spune că vor diminua activitatea firmei, 38% că vor amâna achiziţia unor programe de digitalizare, ba chiar pentru unul din trei întreprinzători această perioadă va însemna reducerea numărului de angajaţi. 8% spun că vor închide firma.

„Deci, practic, una din 10 firme se va închide în perioada următoare ” , a afirmat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.

În cazul diminuării sau închiderii activităţii firmei, 42% dintre antreprenori vor disponibiliza 1-9 angajaţi, 11% vor disponibiliza 10-49 angajaţi, 1,3% – între 50 şi 250 angajaţi şi 1,3% – 250 de angajaţi, în timp ce 39% nu vor disponibiliza pe nimeni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati