Unde ieșim în săptămâna 30 martie – 4 aprilie, în București! Evenimente de Florii, expoziții, premiere de teatru

Duminică, sărbătorim Floriile, iar Circul Metropolitan București vă invită la ”Festivalul Florilor”, un weekend dedicat întregii familii. Evenimentul reunește trei producții distincte – Best Of Metropolitan, Acrografica și Aerofonik – care propun publicului o incursiune în universul spectaculos al circului modern, îmbinând tradiția cu inovația artistică.

Pe 3 aprilie, la ARCUB, se deschide expoziția dedicată artiștilor Lia și Dan Perjovschi, „DRAFT pentru o retrospectivă comună”. Evenimentul marchează 40 de ani de carieră a două dintre cele mai importante nume din arta contemporană românească și reunește lucrări care au fost expuse atât în țară, cât și la cele mai mari muzee din străinătate.

Pentru iubitorii de teatru, avem și premiere interesante. La Teatrul Masca, pe 5 aprilie, se joacă spectacolul  „Roșu direct (scene de la marginea fotbalului)”, iar la Teatrul Evreiesc de Stat, pe 4 aprilie, se pune în scenă ”Abatorul de vise”.

Luni, 30 martie

  • Teatrul de Animație Țăndărică: Prințesa și broscoiul, ora 10:00, Sala Țăndărică
  • Școala de artă: Școala de Artă București participă la evenimentul „Gala Tradițiile Românilor”, ora 18:00, desfășurat la Palatul Parlamentului, prin implicarea cursanților și a experților instituției în cadrul manifestării artistice.
  • Teatrul de Comedie:
    • Școala de teatru (cursuri), 16:00, Sala Studio
    • Continuu studio (cursuri de teatru), 19:00, Sala nouă
  • Teatrul Nottara: Tur ghidat expoziția Origini/Repere, ora 12.00, Sala George Constantin, Sala Horia Lovinescu
  • Teatrul Tineretului Metropolis:
  • ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti: ARCUB găzduiește concertul „Stabat Mater” de Giovanni Battista Pergolesi, ora 19:00, ARCUB – Sala Mare
  • Biblioteca Metropolitană București:
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 09:30, Filiala LIVIU REBREANU
    • Săptămâna verde – Atelier conversațional, ora 09:00, Filiala NICHITA STĂNESCU
    • Săptămâna verde – Atelier de lectură, ora 10:00, Filiala LUCIAN BLAGA
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 10:00, Filiala MIHAI EMINESCU
    • Vânătoarea de lectură în biblioteci, ora 11:00, Filiala NICHITA STĂNESCU
    • Şcoala Altfel – Întâlnire cu Poliţia Capitalei: Discuţii cu reprezentanţii Poliţiei Capitalei despre prevenţia şi consumul de substanţe interzise, ora 11:00, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Atelier de cultură cinematografică interactivă adaptată vârstei și nivelului de înțelegere al copiilor, ora 11:00, Filiala LIVIU REBREANU
    • Aniversare Elena Farago – Atelier de lectură, ora 11:00, Filiala IOAN SLAVICI
    • Vernisajul expoziției „Restoring Happiness” a artistei Roxana Barbu, ora 18:00, ARTOTECA

Marți, 31 martie

  • Teatrul de Animație Țăndărică: Prințesa și broscoiul, ora 10:00, Sala Țăndărică
  • Teatrul Ion Creangă: Pinocchio, ora 10:00, 13:00  Sala Mare
  • Teatrul de Comedie: Continuu Studio (Cursuri De Teatru), 19:00, Sala Nouă
  • Teatrul Tineretului MetropolisBalena ora 19:00, Sala Mare
  • Teatrul Excelsior: Opera de trei parale, ora 19:00, Sala Ion Lucian
  • Teatrul Masca: Macbeth.0, ora 19.00, Sala Teatrului Masca
  • Teatrul Stela PopescuUlciorul sfărâmat, ora 19:00, la Sala Radu BeliganTeatrului de Comedie
  • ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti:
  • Creart-TeatrelliOra zero, ORA 19:00, Sediul Teatrelli
  • Biblioteca metropolitană București:
    • Expoziție de fotografie „Comunitate. Multiculturalitate. Dezvoltare”, ora 09:00, Filiala ION CREANGĂ
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 09:30, Filiala LIVIU REBREANU
    • Atelier cu tematică de Paşte şi proiecţia filmului „Povestea iepuraşului de Paşte”, ora 10:00, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Atelier creativ, ora: 10:00, Filiala DIMITRIE BOLINTINEANU
    • Săptămâna verde – Atelier conversațional, ora 10:00, Filiala NICHITA STĂNESCU
    • Săptămâna verde – Atelier creativ din materiale reciclabile, lectură din cărţi despre natură, mediu, animale, plante, protejarea planetei şi spectacol de teatru de păpuşi, ora: 10:30, Filiala MARIN PREDA
    • Prima zi la bibliotecă – Prezentarea bibliotecii şi a serviciilor oferite de aceasta, vânătoare de cărţi si jocuri interactive, ora: 10:30, Filiala LIVIU REBREANU
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora: 10:00, Filiala MIHAI EMINESCU
    • Şcoala Altfel – Atelier de lectură pentru preșcolari, ora: 11:00, Filiala IOAN SLAVICI
    • Şcoala Altfel – Atelier de lectură şi creativitate pentru elevi de clasa I, ora: 11:00, Filiala ION CREANGĂ
    • Şcoala Altfel – Atelier de lectură şi creativitate pentru elevi de clasa a II-a, ora: 12:00, Filiala ION CREANGĂ
    • Şcoala Altfel – Atelier de lectură, ora: 12:00, Filiala VASILE ALECSANDRI
    • Săptămâna verde – Atelier creativ „Pasărea măiastră”, de la mitologia românească la Brâncuşi, în viziunea copiilor, ora 12:00, Filiala ALEXANDRU ODOBESCU
    • Atelier de cultură cinematografică interactivă adaptată vârstei și nivelului de înțelegere al copiilor, ora 14:30, Filiala MARIN PREDA
    • Dezbateri filosofice, ora 17:00, Sediul Central MIHAIL SADOVEANU

Miercuri, 1 aprilie

  • Teatrul de Animație Țăndărică: Jack și vrejul de fasole, 10:00, Sala Țăndărică
  • Teatrul Ion Creangă: Peter Pan, ora 10:00, 13:00 Sala Mare
  • Teatrul de Comedie:
    • Rinocerii, ora 19:00, Sala Radu Beligan
    • Conferință: Teatrul azi cu Leta Popescu Și Alexandru Dabija, ora 19:00, Sala Nouă
  • Teatrul ExcelsiorDouă ore cu pauză, ora 19:00, Sala Ion Lucian
  • Teatrul Municipal L.S. Bulandra: Portugalia, ora 19:00, Sala Liviu Ciulei
  • Teatrul Odeon: Tur ghidat, ora 12:15, în sălile și culisele Teatrului Odeon cu actorul Gabriel Pintilei
  • Teatrul Tineretului MetropolisRătăcirea,ora 19:30, Sala Mică
  • Teatrul Nottara:
  • Teatrul Dramaturgilor Români: O noapte furtunoasă, ora 19:00, sala Iosif NaghiuCentrul Cultural Lumina: Prima facie, ora 19:00
  • Teatrul Mic: Ellen Babić, ora 19:00, Sala Studio
  • Creart-TeatrelliOra zero, ORA 19:00, Sediul Teatrelli
  • Muzeul Municipiului București: Concert de Paște susținut de Ansamblul de muzică veche Abaris, parte din Stagiunea de Muzică Barocă Abaris, ora 18:00, Palatul Suțu
  • Biblioteca Metropolitană București:
    • Atelier de schimbări climatice, ora 08:30, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Școala Altfel – Atelier de lectură, ora 09:00, Filiala DIMITRIE BOLINTINEANU
    • Săptămâna verde – Prezentare plante purificatoare, biblioteca verde, joc cu temă ecologică, ora 09:30, Filiala LIVIU REBREANU
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 10:00, Filiala MIHAI EMINESCU
    • Săptămâna verde – „Aventurile lui Arpagic”: Atelier de lectură și lucru manual, ora: 10:00, Filiala COSTACHE NEGRUZZI
    • Săptămâna verde – Atelier creativ din materiale reciclabile, lectură din cărţi despre natură, mediu, animale, plante, protejarea planetei, ora 11:00, Filiala MARIN PREDA
    • Ziua păsărilor – Atelier de lectură, ora 11:00, Filiala NICOLAE BĂLCESCU
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 11:30, Filiala VASILE ALECSANDRI
    • Săptămâna verde – Atelier conversațional cauzele și riscurile poluării și despre cum putem proteja mediul înconjurator prin acțiuni  simple, ora 12:00, Filiala LUCIAN BLAGA
    • Săptămâna verde – Atelier de lectură și vânătoare de cărți, ora 12:00, Filiala LIVIU REBREANU
    • Săptămâna verde – Atelier conversațional cauzele și riscurile poluării și despre cum putem proteja mediul înconjurator prin acțiuni simple, ora 13:30, Filiala LUCIAN BLAGA
    • Atelier de scriere creativă cu Mihaela Matei, ora 18:00, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Atelier de meditație „Cultura Spiritului”, ora 17:00, Sediul Central MIHAIL SADOVEANU

Joi, 2 aprilie

  • Teatrul de Animație Țăndărică: Prințesa și broscoiul, ora 10:00, Sala Țăndărică
  • Teatrul de Comedie:
  • Teatrul Municipal L.S. BulandraTache, Ianke și Cadâr, ora 19:00 Sala Liviu Ciulei
  • Teatrul Stela Popescu: Hedwing and the angry Inch, ora 19:00, Sala Mare a Teatrului Metropolis
  • Teatrul Odeon: Tur ghidat, ora 14: 00,  în sălile și culisele Teatrului Odeon cu actorul
  • Teatrul C.I. NottaraLiniște în culise,  ora 19:00, Sala Horia Lovinescu
  • Teatrul Ion Creangă: O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin, ora 10:00, 13:00  Sala Mare
  • Teatrul Masca: Roșu direct, (scene de la marginea fotbalului), ora 19:00 – avanpremiera
  • Teatrul Dramaturgilor RomâniAmanta noastră de la minister, ora 19:00, Sala Ion Băieșu
  • Centrul Cultural Lumina: Centrul Cultural Lumina: Prima facie, ora 19:00.
  • Teatrul ExcelsiorOrașul nostru, orele 12:00, 19:00, Sala Ion Lucian
  • Teatrul Mic: Strălucirea paraziților, ora 19:00, Sala Studio
  • Muzeul Municipiului București: ghidaje speciale, orele  17:00 și 17:25, susținute de Ștefan Paraschiv în expoziția temporară „Infinitatea cuvintelor. Ileana și Romulus Vulpescu”, găzduită la Palatul Suțu
  • Biblioteca Metropolitană București:
    • Şcoala Altfel – Vânătoare de cărţi și jocuri interactive, ora 09:00, Filiala LIVIU REBREANU
    • Şcoala Altfel – Vizită la bibliotecă, ora 09:00, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 09:00, Filiala MIHAI EMINESCU
    • Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii – Atelier de lectură, ora 09:30, Filiala IOAN SLAVICI
    • Săptămâna verde – Atelier creativ, ora 10:00, Filiala NICHITA STĂNESCU
    • Ora de povești – Atelier de lectură, ora 11:00, Filiala DIMITRIE CANTEMIR
    • Școala Altfel – Atelier de lectură, ora 11:00, Filiala DIMITRIE BOLINTINEANU
    • Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii – Atelier de lectură, ora 11:00, Filiala ION CREANGĂ
    • Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii – Atelier de lectură, ora 12:00, Filiala NICOLAE BĂLCESCU
    • Prima zi la bibliotecă, ora 14:00, Filiala ION CREANGĂ
    • Ora de povești, ora 14:00, Filiala GEORGE TOPÎRCEANU
    • Opera la bibliotecă, ora 17:30, Sediul Central MIHAIL SADOVEANU
    • Salon Literar ASTRALIS: Prezentarea Revistei trimestriale ASTRALIS; Lansarea volumului „Vindecarea prin metaforă – povești pentru adultul rănit” de Raluca Ignat, ora 15:00, Sediul Central MIHAIL SADOVEANU

Vineri, 3 aprilie

Sâmbătă, 4 aprilie

Duminică, 5 aprilie

Expoziții 30 martie – 5 aprilie

Creart-Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București:

  • Survival Infrastructure / Infrastructură de supraviețuire, Zoița Delia Călinescu, solo Show, Sediul Creart

Muzeul Municipiului București:

Centrul de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia:

Centrul de proiecte Educaționale și sportive-PROEDUS

Muzeul Copiilor:

  • Atelier educativ și interactiv „Academia de cinematografie”, vârstă recomandată 5-15 ani perioada
  • Spațiu educativ și interactiv „Laboratorul de experimente”, vârstă recomandată 5-15 ani perioada
  • Caravane interactive de tip escape room „Castelul Vrăjitorului” și „Egiptul Antic”, vârstă recomandată 7-15 ani
  • Atelier demonstrativ preparare biscuiți cu tematică de Paște, valabilitate exclusiv sâmbăta și duminica, vârstă recomandată 4-14 ani
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati