Unde preferă româncele să meargă în vacanță. Care sunt cele mai căutate destinații turistice

Româncele care îşi rezervă excursii prin platforme de călătorie preferă să-şi petreacă vacanţa în Italia, Grecia sau Spania, iar valoarea medie a acestor sejururi este de aproximativ 160 de euro, într-un pachet ce include zbor şi hotel, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă online de călătorii, publicată vineri de Agerpres.

Astfel, conform datelor centralizate de eSky, Italia este preferata femeilor pentru escapade de cel puţin două zile în străinătate, cu o pondere de 40% dintre rezervările de pachete în clasament.

În acest sens, cele mai multe românce aleg să viziteze Roma, în călătorii cu o durată medie de şapte zile, dar pentru călătorii puţin mai lungi de atât, româncele preferă Florenţa, unde petrec, în medie, opt zile. De asemenea, femeile petrec timp semnificativ în Milano, Veneţia şi Rimini, respectiv aproximativ cinci zile/destinaţie. În schimb, pentru călătoriile cu durată mai scurtă, de cel mult două zile, româncele aleg Bologna, transmite sursa citată.

Pe locul doi în preferinţe se situează Grecia, pentru care 20% dintre utilizatoarele care călătoresc în ţările din top rezervă pachete de zbor şi cazare. În acest context, Atena este deosebit de populară, şederea în acest oraş având, de obicei, caracter de vacanţă, cu o durată de zece zile. Pe de altă parte, insulele Corfu şi Lefkada par destinaţii ideale pentru un city break, româncele petrecând aici câte patru zile.

Potrivit sursei citate, Spania încheie podiumul destinaţiilor preferate de către românce, cu o pondere de 16%. Pentru vacanţele în Spania, femeile din România preferă Barcelona, in sejururi de câte cinci zile, iar pentru un city break, de trei zile, aleg Madrid şi Alicante.

Ierarhia este completată de Franţa, cu 15% dintre rezervările din clasament, şi de Malta, cu pachete de vacanţă în această destinaţie reprezentând 9% din total.

Malta este cea mai ieftină destinaţie

Analiştii platformei de rezervări online au calculat şi media cheltuielilor pentru vacanţe şi city break-uri în fiecare ţară, iar Malta se dovedeşte a fi cea mai ieftină destinaţie, pentru care româncele plătesc aproximativ 114 de euro/persoană, pentru pachete care includ zbor şi cazare. Urmează pachetele de vacanţă în Franţa (129 de euro) şi Italia (171 de euro).

Dintre ţările analizate, cele mai costisitoare destinaţii sunt Grecia (197 de euro/persoană) şi Spania (204 euro).

Analiza a fost realizată pe baza datelor platformei de călătorie eSky.ro, care acoperă toate rezervările efectuate în perioada 28 februarie 2023 – 28 februarie 2024, în cadrul cărora călătoriile au fost efectuate doar de către persoane de sex feminin.

Numărul total al rezervărilor către ţările prezentate în clasament reprezintă 76% dintre toate călătoriile în pachet care au fost realizate în această perioadă de către femei. Preţurile prezentate în euro reprezintă valoarea medie a călătoriei pentru o persoană, care include zborul dus-întors şi costurile cazării la hotel sau în apartament.

eSky Group este deţinătorul platformei de călătorii şi oferă, în prezent, servicii în peste 50 de ţări. Compania este membră a grupului de agenţi International Air Transport Association (IATA).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati