Unde se pot dona hainele vechi și cum ajută acest lucru alți oameni și mediul înconjurător

Cu toții avem haine în dulap pe care nu vrem să le mai purtăm, fie pentru că nu ne mai plac, fie pentru că mărimea nu mai este bună. Din păcate, în momentul în care se apucă să sorteze haine, multe persoane aleg să arunce aceste haine.

Este important de precizat că alegerea de a arunca haine este extrem de dăunătoare planetei. Oamenii trebuie să știe că peste tot în lume există soluții pentru folosirea hainelor de care vrem să scăpăm.

Potrivit unui studiu realizat de ONG-ul Fashion Revolution, numărul hainelor achiziționate de către consumatori a crescut cu 60% în ultimii 20 de ani, în timp ce durata de viață a acestor articole este de două ori mai scurtă. Această tendință are consecințe semnificative asupra mediului, deoarece industria modei ocupă locul doi în topul consumatorilor globali de apă, iar consumul de energie electrică și utilizarea substanțelor chimice în procesul de producție sunt de asemenea considerabile.

În acest context, reducerea consumului și reciclarea materialelor textile au devenit soluții cruciale pentru ca hainele să nu mai ajungă în gropile de gunoi. Studiul efectuat de Fashion Revolution arată că doar 20% din hainele utilizate sunt reciclate, în timp ce 80% sfârșesc la groapa de gunoi. Aceasta nu reprezintă doar o risipă, ci implică și poluare, lipsă de responsabilitate și un dispreț evident față de mediul înconjurător.

Ei bine, multe dintre haine sunt aruncate deoarece oamenii nu se informează și nu știu ce pot face cu articolele vestimentare pe care nu mai vor să le poarte. În România, există ONG-uri, sau chiar companii care te ajută în acest sens. Unul dintre aceste ONG-uri este chiar Fashion Revolution. Cei care vor să scape de hainele pe care vor să le arunce, în mod normal, pot intra pe site-urile de socializare ale ONG-ului și să ia legătura cu un reprezentant.

Ce puteți face cu hainele pe care nu mai doriți să le purtați

Iată ce puteți face cu hainele pe care nu mai vreți să le purtați, fie că locuiți în București sau în alte orașe din țară:

Există mai multe centre de colectare a hainelor în București, administrate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Aceste centre sunt disponibile pentru a primi donații de haine, care vor fi ulterior donate către persoanele nevoiașe. Iată câteva dintre aceste centre:

Complexul de servicii sociale Ominis, situat pe Strada Turnu Măgurele nr. 17A, sector 4.

Sediul central al D.G.A.S.M.B, amplasat pe Strada Constantin Mille nr. 10, sector 1.

Punctul Perla, localizat pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1, sector 1.

Spălătoria Socială de pe Strada Armeniș nr. 2, sector 3.

Spălătoria Socială de pe Strada Drumul Taberei nr. 24, sector 6.

De luni până vineri, între orele 11 și 18, există un punct de colectare suplimentar pe Strada Șerban Vodă nr. 43-49, sector 4, lângă DGITL sector 4, în spatele bisericii.

Donați haine la H&M

De asemenea, compania H&M desfășoară un program de colectare a hainelor începând din 2013 și oferă cutii de reciclare în magazinele lor din întreaga țară. Clienții pot aduce haine și textile nefolosite, de orice marcă și în orice stare, în magazinele H&M și pot primi vouchere pe care le pot utiliza în magazin. Hainele colectate sunt sortate în trei categorii: cele purtabile sunt vândute în regim second-hand, cele care nu mai pot fi purtate sunt transformate în alte produse, iar a treia categorie este cea a hainelor și textilelor reciclate pentru obținerea de noi fibre și materiale.

Donează haine la Zara

Retailerul Zara are, de asemenea, un program similar în magazinele lor din țară. Clienții pot dona doar haine în magazine, nu și încălțăminte sau accesorii. Hainele donate sunt redirecționate către persoanele aflate în situații dificile sau sunt comercializate în cadrul canalelor de caritate ale organizațiilor non-profit, pentru a finanța proiecte sociale. De asemenea, hainele pot fi reutilizate sau transformate în alte produse textile.

Donează haine la Kaufland

Retailerul Kaufland a introdus containere pentru reciclarea materialelor textile în magazinele din București și împrejurimi. Clienții pot depune articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte țesături care nu le mai sunt de folos în locurile special amenajate din parcări. Materialele textile trebuie să fie curate și ambalate corespunzător. După colectare, deșeurile sunt preluate de un partener autorizat, care se ocupă de igienizarea, repararea și transformarea materialelor textile în produse noi, cum ar fi lavetele de curățenie.

Donează haine la Auchan

De asemenea, Auchan are un proiect de colectare și reciclare a textilelor, unde clienții pot dona hainele pe care nu le mai folosesc. Articolele de îmbrăcăminte sunt donate în containerele special amenajate în exteriorul hipermarketului. Acestea sunt colectate periodic, igienizate și sortate. În funcție de starea și calitatea hainelor, acestea pot fi prelucrate în fibre textile pentru reciclare sau donate către Crucea Roșie pentru a ajunge la familiile defavorizate.

Magazinele Auchan din Timișoara, Cluj, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș, Brașov și Sibiu sunt locurile în care se pot dona hainele.

Donați hainele la Crucea Roșie

Mai este o variantă. Oamenii pot dona haine la Societatea Națională Crucea Roșie România. Trebuie totuși să se țină cont și de starea în care se află materialele donate.

O donație folositoare constă în obiecte în stare bună din punct de vedere fizic, fără rupturi sau pete care nu pot fi îndepărtate, iar materialul să nu fie excesiv uzat sau deteriorat. Practic, este vorba despre obiecte pe care donatorul însuși le-ar mai putea purta, dar nu o face din motive personale, cum ar fi aspectul fizic sau atracția față de acel articol vestimentar.

Donați hainele pe grupurile de socializare

De asemenea, în loc de a arunca hainele de care nu mai aveți nevoie, puteți să intrați în grupuri de donat pe rețelele de socializare. Aici sunt numeroase persoane care au nevoie de acestea. Faceți un bine atât oamenilor nevoiași, cât și planetei.

Potrivit unui raport emis de Agenția Europeană de Mediu, hainele donate sunt sortate inițial și distribuite către persoanele nevoiașe și către magazinele caritabile, însă o proporție semnificativă a textilelor uzate este exportată din Uniunea Europeană către alte continente, în special Africa și Asia. În anul 2019, UE a exportat 1,7 milioane de tone de textile uzate, de trei ori mai mult decât în anul 2000.

Raportul evidențiază că, în Africa, multe dintre textilele utilizate sunt reutilizate, însă nu toate țesăturile sunt într-o stare suficient de bună. Drept urmare, țările africane se confruntă cu dificultatea de a gestiona deșeurile provenite din Europa.

Industria locală de textile suferă din cauza influxului de haine ieftine și neutilizabile provenite din UE. Drept urmare, unele țări iau în considerare impunerea unei interdicții complete asupra importurilor de textile provenite din alte țări.

sursa: stirileprotv.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati