Ungurii trec granița ca să facă plinul la mașini în România

Preţul carburanţilor a explodat în Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preţ în luna decembrie şi a majorat accizele la combustibili

Mulți maghiari au recurs la surse mai ieftine: au trecut graniţa în Slovacia sau România pentru a face plinul la preţuri mai mici, transmite Reuters.

În timp ce la o benzinărie MOL din oraşul ungar Esztergom litrul de motorină costa zilele trecute 690 de forinţi (1,90 dolari), peste Dunăre, în oraşul slovac Sturovo litrul de motorină costa 1,619 euro, sau 1,76 dolari. Diferenţa de preţ este mai mică la benzină, arată Știrile TVR, potrivit ziare.com.

Reales pentru al patrulea mandat consecutiv, în luna aprilie 2022, premierul ungar Viktor Orban se confruntă în prezent cu cele mai dure provocări economice de până acum, în condiţiile în care inflaţia a trecut de 24% iar economia ungară se îndreaptă spre o stagnare în acest an. La începutul lunii decembrie 2022, guvernul lui Viktor Orban a fost nevoit să elimine măsura de plafonare a preţului de comercializare a carburanţilor, pe fondul unei penurii grave de combustibili. În acelaşi timp, executivul de la Budapesta a majorat accizele pe carburanţi şi a impus noi taxe vizând profiturile realizate de grupul petrolier ungar MOL din rafinarea ţiţeiului rusesc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati