„Unitate prin Diversitate”, eveniment derulat de DGASPC Sector 3

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, în parteneriat cu „Asociația pentru Matei”, a organizat joi evenimentul „Unitate prin Diversitate”.

În cadrul evenimentului desfășurat la Clubul Seniorilor „Râmnicu Sărat” s-au organizat acțiuni care au avut ca scop promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati și avantajele integrării acestora în viața socială, economică și culturală.

La aceste acțiuni au participat beneficiarii serviciilor oferite în cadrul instituției: persoane adulte cu dizabilități, copii cu dizabilități și persoane vârstnice, care au personalizat eșarfe prin pictură sub îndrumarea unui specialist, ca simbol al legăturii între generații și coeziunii între persoanele cu dizabilități și persoanele tipice.

La finalul evenimentului participanților li s-au oferit diplome de participare și pachete cu produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul a fost derulat cu prilejul Zilei Internaționale a persoanelor cu Dizabilități, marcată în calendar de către Adunarea ONU la data de 3 decembrie a fiecărui an.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati