Universitatea de Medicină și Farmacie din București urcă în topurile internaționale, precum topul Shanghai, unul din cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților.
În acest moment, Universitatea de Medicină și Farmacie din București se situează în intervalul 101-150, fiind singura clasificare a unei universități din România mai sus de poziția 150, notează BucureștiFM.
Dincolo de dezvoltarea medicală, universitatea promovează și susține digitalizarea și inovarea. A fost creat un centru de e-health și este încurajat spiritul antreprenorial al studenților. Astfel, există o competiție a start-up –urilor studenților și se testează simularea medicală, printarea 3D.
Creșterea dorinței de a face medicină, din cauza pandemiei, poate și faptul că se pleacă mai puțin în străinătatea la studii- sunt posibile explicații pentru participarea record la examenul de simulare al admiterii. Se așteaptă un număr la fel de mare de candidați și la examenul de admitere propriu-zis, pe 25 iulie.
UMF „Carol Davila” colaborează cu celelalte universități din București, sunt „universități prietene” și desfășoară împreună proiecte, cum este cel în beneficiul copiilor internați în spitalele de pediatrie.