Universitatea din Bucureşti suspendă cursurile „faţă în faţă” până pe 31 martie

Universitatea din Bucureşti a decis suspendarea temporară a cursurilor faţă în faţă începând de pe 11 martie, ora 14:00, până la data de 31 martie. În aceste condiţii, activitatea didactică va avea loc în sistem online, iar serviciile administrative vor fi asigurate în continuare. În funcţie de evoluţia situaţiei, perioada mai sus menţionată se va putea prelungi, iar măsurile luate vor putea suferi modificări.

Decizia, adoptată de Consiliul de Administraţie al Universităţii din Bucureşti, presupune suspendarea temporară a cursurilor faţă în faţă şi continuarea acestora în mediul online. În acest sens, un Grup de Coordonare a Activităţilor Educaţionale Online va oferi sprijin tehnic şi va asista cadrele didactice şi studenţii în procesul de tranziţie la comunicarea si predarea online, decisă pentru această perioadă.

Prin intermediul acestui grup strategic, Universitatea din Bucureşti va fi în contact permanent cu membrii comunităţii academice, oferind soluţii digitale, consiliere şi sprijin tehnic acolo unde va fi nevoie.

În ceea ce priveşte implementarea în sistem online a activităţilor didactice în perioada următoare, universitatea va acorda prioritate organizării activităţilor cu studenţii din anii terminali, astfel încât riscul nefinalizării la timp a ciclurilor de studii să poată fi redus.

Consiliul de Administraţie al Universităţii din Bucureşti a decis astăzi să reprogrameze pentru o dată ulterioară activităţile extracurriculare (conferinţe, lansări de carte, prelegeri, workshop-uri, competiţii sportive, spectacole etc.) ce urmau a se desfăşura în perioada mai sus menţionată.

În ceea ce priveşte serviciile sociale acordate studenţilor, menţionăm că toate căminele studenţeşti rămân deschise. Pe de altă parte, precizăm că Universitatea din Bucureşti a pregătit un număr de camere destinat studentelor şi studenţilor care ar putea fi nevoiţi să intre în autoizolare. Pentru a veni în sprijinul celor care se vor afla în astfel de situaţii, se va constitui la nivelul rectoratului un grup de voluntari format din personal al universităţii şi din studenţi.

Începând de mâine, 12 martie 2020, până pe 29 martie se suspendă şi activitatea Cantinei „Mihail Kogălniceanu”.

Studenţii celor 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti vor putea interacţiona individual cu serviciile administrative, cu secretariatele sau cu cadrele didactice numai pentru activităţile care nu pot fi derulate online (obţinerea de semnături, de documente de studii etc.). Recomandăm studenţilor ca, în măsura posibilităţilor, să folosească plăţile online.

Universitatea din Bucureşti va solicita Bibliotecii Centrale Universitare închiderea temporară a sălilor de lectură aflate în clădirile facultăţilor, cu păstrarea deschisă a centrelor de împrumut.

Nu în ultimul rând, a fost decisă anularea deplasărilor angajaţilor şi ale studenţilor în zone de risc şi sistarea temporară a acelor deplasări în străinătate care pot suferi amânare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati