Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, eveniment de promovare a unui proiect european

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti organizează în data de 10 decembrie 2019 evenimentul de promovare a proiectului european EU-CONEXUS – European University for Smart Urban Coastal Sustainability: Universitatea Europeană pentru Dezvoltarea Durabilă Inteligentă a Zonelor Urbane de Coastă.

Proiectul este administrat de un consorţiu academic format din şase universităţi europene, printre care se numără Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea La Rochelle (LRUniv), Franţa, Universitatea de Agricultură din Atena (AUA), Grecia, Universitatea din Klaipeda (KU), Lituania, Universitatea Catolică din Valencia (UCV), Spania şi Universitatea din Zadar (UNIZD), Croaţia.

Deschiderea manifestării de promovare va avea loc în 10 decembrie, la ora 14,30, în amfiteatrul I2-Mihail Hangan, clădirea Facultăţii de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole, campusul Tei, Bd. Lacul Tei nr. 122-124, sector 2.

Evenimentul îşi propune să realizeze o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei centrale şi locale, industriei de construcţii, asociaţiilor profesionale, asociaţiilor neguvernamentale şi mass-media, precum şi a partenerilor şi finanţatorilor Universităţii noastre şi, de asemenea, să reunească idei, propuneri, soluţii ale părţilor interesate (stakeholderi-lor) de pe piaţa construcţiilor din România. Cu această ocazie, organizatorul va dezbate, alături de asociaţiile profesionale, patronate şi autorităţile publice centrale şi locale, problemele actuale şi de perspectivă ale domeniului de inginerie a construcţiilor.
Acest eveniment de promovare, semnificativ pentru dezvoltarea conceptului de Universitate Europeană în ţara noastră şi la nivelul Uniunii Europene, marchează şi o etapă de progres a învăţământului superior naţional de construcţii.

Proiectul se derulează timp de trei ani, iar la finalul acestuia Universitatea Europeană pentru Dezvoltare Durabilă Inteligentă a Zonelor Urbane de Coastă (EU-CONEXUS 2) va fi pregătit, alături de partenerii săi din Franţa, Grecia, Spania, Lituania şi Croaţia, un program de Universitate Europeană integrat, multidisciplinar, multilingvistic şi inovator, cu abordare bazată pe provocări, concentrată pe dezvoltarea digitală, urbană, durabilă a zonelor de coastă, implicând părţi interesate regionale economice şi sociale, utilizând metode de predare şi învăţare inovatoare şi bazate pe TIC (tehnologii informaţionale şi de comunicare).

Alegerea zonelor de coastă este o consecinţă logică a specializării tematice şi a dezvoltării instituţionale a consorţiului format din cele 6 universităţi menţionate mai sus, care se concentrează în obiective-cheie precum personalizarea programelor de studii prin intermediul unei curricule noi şi flexibile, prin promovarea abordărilor multi şi trans-disciplinare, prin utilizarea metodelor noi şi inovatoare de predare şi învăţare bazate pe TIC, prin includerea experienţelor practice şi profesionale.

Proiectul EU-CONEXUS – Universitatea Europeană pentru Dezvoltare Durabilă Inteligentă a Zonelor Urbane de Coastă este finanţat prin Programul EU pentru educaţie, formare, tineret şi sport Erasmus+, acţiunea KA2, Cooperare pentru inovare şi schimburi de bune practici, proiecte de parteneriat strategic, anunţul pilot de proiecte: EAC-A03-2018.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati