NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

UPDATE Accident grav, lângă București: a fost activat Planul Roșu. Patru persoane au murit și cinci sunt grav rănite – FOTO

Un grav accident de circulație s-a produs miercuri pe Drumul European 85, în localitatea Sinești. UPDATE patru persoane au murit, iar alte cinci primesc îngrijiri medicale la fața locului.

UPDATE. Cel mai recent raport al autorităților arată că patru persoane au murit în accident, iar alte cinci au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Potrivit IGSU, în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane, șapte adulți și doi copii.

Autoritățile din Ialomița au activat Planul Roșu de Intervenție, mai spune sursa citată.

d5ddcc47 277c 4d2d b05e 9dc1ed840702
FOTO: ISU Ialomita

La fața locului acționează o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, în zonă au fost trimise două ambulanțe SAJ.

În sprijinul salvatorilor au venit și cei de la ISU București-Ilfov cu trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.

37e96b46 201a 491b a8ee 3a6dc38238bd
FOTO: ISU Ialomita
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati