UPDATE : Alexandru Arșinel, internat din nou în spital, la Terapie Intensivă

Maestrul Alexandru Arşinel este internat la Spitalul Universitar din Capitală. Acesta a avut nevoie, din nou, de îngrijiri medicale.

UPDATE: Actorul este internat la Terapie Intensivă.

Oficialii Spitalului Universitar din Capitală au transmis că Alexandru Arșinel a fost internat la Terapie Intensivă în urmă cu cinci zile, pe data de 15 septembrie, scrie Gandul.

„Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat.

Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, a transmis Biroul de presă al Spitalului.


Știre inițială

Alexandru Arșinel a fost internat din nou în spital. El se află la Spitalul Universitar din Capitală, după ce a avut nevoie de asistență medicală.

De data aceasta, a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, nişte iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat, notează Antena3.ro.

Luna trecută, maestrul a fost internat la Institutul Clinic Fundeni în secţia de Terapie intensivă.

Anul trecut, actorul a fost supus unei intervenţii pe cord, iar în urmă cu nouă ani a suferit un transplat renal.

Alexandru Arşinel suferă şi de diabet zaharat, dar are şi probleme cu tensiunea arterială, mai spune sursa citată.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati