UPDATE – Dacian Cioloș explică de ce a demisionat de la șefia USR: ”Am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia”

Dacian Cioloș și-a dat demisia, luni, din fruntea partidului USR. „Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia (…) Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism”, afirmă el. Cioloş a precizat că preşedinte interimar va fi Cătălin Drulă, dar şi că el nu va mai candida la funcţia de preşedinte al USR, la Congres.

„Mi-am anunţat astăzi colegii că am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al USR, după ce Biroul Naţional a respins planul de revitalizare pe care l-am prezentat şi pentru care am cerut aprobare. (…) Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia, pentru că sensul pentru care am candidat la preşedinţia partidului a fost să contribui la modernizarea partidului. Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism”, a afirmat el.

El a precizat că va rămâne membru al USR.

„Rămân în continuare în partid. USR are nevoie de curajul de a-și recunoaște limitele pe care trebuie să le depășească în perioada următoare. Președinte interimar va rămâne Cătălin Drulă, care e vicepreședintele cu cele mai multe voturi, până când conducerea partidului va decide să organizeze un congres pentru alegerea președintelui. E nevoie de mult mai mult de atât. Ar fi important să se înceapă o dezbatere în partid.”, a spus Cioloş.

El i-a îndemnat le membri „să nu plece din partid, să continue să se bată pentru ca acest partid să se modernizeze”. Cioloş consideră că să se modifice statutul e esenţial pentru partid.

Știre inițială

Liderul USR, Dacian Cioloș, și-a anunțat demisia de la conducerea partidului, în ședința Biroului Național pe care a convocat-o luni, scrie Antena 3.

Cătălin Drulă va prelua conducerea interimară a USR

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a anunțat că vicepreședintele Cătălin Drulă va prelua interimar conducerea formațiunii, după demisia lui Dacian Cioloș din funcția de președinte al partidului.

„Cătălin Drulă preia interimar conducerea, vicepeședintele cu cel mai mare număr de voturi la congres. E un moment greu pentru partid. Am încredere în înțelepciunea colegilor mei”, a declarat Ionuț Moșteanu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Acesta a mai precizat că Dacian Cioloș a anunțat că rămâne în partid.

Decizia vine după ce Biroul Național USR a respins proiectul de reformare a partidului propus de Dacian Cioloș, cu 14 voturi la 11. Acesta amenințase că își va depune mandatul dacă propiectul său nu primește susținere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati