UPDATE Grevă generală la STB / Tribunalul a suspendat greva și a dispus reluarea activității

Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu circulă în această dimineață. Mii de oameni, care au plecat de acasă la prima oră, au rămas blocați în stațiile în care mijloacele de transport nu au mai ajuns.

UPDATE 16.00 Tribunalul București a suspendat joi greva STB și a dispus ”reluarea imediată a activității”, potrivit deciziei pronunțate.

UPDATE 9.00. Greva de la STB este o acțiune ilegală și foarte gravă care afectează foarte mulți bucureșteni, a declarat primarul general Nicușor Dan. El a subliniat că nu e o grevă spontană, ci o acțiune orchestrată de sindicat. Primarul general l-a acuzat în mod direct pe liderul Vasile Petrariu și a spus că are dovezi contra lui și va depune plângeri penale.

„Acțiunea în instanță e depusă la Tribunalul București de STB, care cere să se constate că acțiunea e ilegală. Privind litigiul de muncă, va fi o cerere de intervenție din partea municipalității, pentru că greva afectează viața a sute de mii de bucureșteni.

Dan: ”Responsabil este Vasile Petrariu, consilier PSD”

Nu e o grevă spontană, ci orchestrată de sindicat, avem dovezi, avem scrise și depuse plângeri penale contra liderilor de sindicat care au orchestrat. Este o grevă politică, principal responsabil e Petrariu, consilier PSD în Consiliul General. Avem dovezi contra lui.

Fac apel la șoferi să înțeleagă gravitatea acțiunii lor și să reia activitatea. Șoferii care participă să știe că sunt deschis la dialog, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat. Aștept să desemneze reprezentanți cu care să stăm de vorbă”, a declarat Nicușor Dan.

UPDATE 8.15. Metrorex a anunțat că introduce în circulație toate trenurile disponibile și va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a anunțat compania.

Pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, monitorizarea traficului se face pe trei paliere: la nivelul trenurilor, prin mecanici, la nivelul stațiilor, prin impiegații de mișcare și la nivel centralizat, prin operatorii de circulație. Sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, se va realiza pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp, a anunțat compania.

Metrorex împreună cu Poliția Metrou, Jandarmeria și firma de pază iau măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, în special în stațiile de corespondență (Piața Victoriei 1 și 2, Piața Unirii 1 și 2, Dristor 1 și 2, Nicolae Grigorescu 1 și 2, Eroilor 1 și 2, Basarab 1 și 2, Gara de Nord 1 și 2).

UPDATE 7.35. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

„Având în vedere că, în dimineaţa zilei de joi, 20.01.2022, STB SA nu a scos niciun vehicul pe traseu ca urmare a unui protest al salariaţilor, TPBI face apel la conducerea şi la salariaţii operatorului să respecte prevederile legale şi, indiferent de situaţia negocierilor, să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană. Pentru situaţii urgente neprevăzute, TPBI este pregătită cu un program minimal de transport pentru operatorul STB SA, prin care să fie asigurată o treime din capacitatea normală de transport. Conform reglementărilor, TPBI a indicat în acest program traseele esenţiale şi modul recomandat de împărţire a parcului redus de vehicule, pentru ca locuitorii Capitalei să se poată deplasa către principalele puncte de interes ale oraşului şi să se menţină legăturile cu staţiile de metrou”, a anunţat TPBI într-un comunicat de presă.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei.

Salariul mediu brut este de 7.000 de lei, spune conducerea regie

Directorul STB, Adrian Criț, a ”transmis mii de scuze pentru ceea ce se întâmplă în transportul local în ziua de astăzi.

Acesta a spus că salariul mediu brut în companie a fost în 2021 de circa 7.000 de lei. De asemenea, a spus că în STB furturile de combustibil sunt la ordinea zile și a acuzat probleme și cu comenzile de materiale și piese.

Compania a transmis că întreruperea lucrului este o acțiune ilegală și nu se vor plăti orele nelucrate salariaților implicați. De asemenea, STB SA spune că se va adresa instanței pentru a declara greva ilegală și pentru recuperarea prejudiciului.

Conducerea STB a cerut ajutor de la ceilalți operatori de transport din zona metropolitană a Capitalei:

”Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, făra a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităților, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalți operatori de transport din zona metropolitană”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati