Urmărire ca în filme în Ilfov, după ce un şofer a lovit o maşină a Poliţiei – VIDEO

Urmărire ca în filme, noaptea trecută, pe străzile din Bragadiru, judeţul Ilfov, după ce un şofer a lovit o maşină a Poliţiei, a fugit, şi-a abandonat maşina şi a plecat liniştit acasă.

Un bărbat de 41 de ani a fost arestat preventiv după ce a refuzat să oprească la un filtru de poliție și a pus oamenii legii să îl urmărească prin localitate, scrie antena3.ro.

Fapta s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23:44. Polițiștii rutieri, în timp ce acționau pe DN6, au înregistrat cu aparatul radar un autoturism, înmatriculat în Franța, care circula cu viteza de 71 km/h și care nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiștii rutieri.

Două echipaje de poliție rutieră au plecat în urmărirea autoturismului, dar acesta a reușit să scape de echipajele de poliție.

„În timpul acțiunii, atât o autospecială de poliție cât și autotovehiculul în cauză, au fost avariate ușor. Activitățile specifice de căutare au fost continuate de polițiștii rutieri, astfel că, autovehiculul respectiv a fost găsit abandonat pe o stradă din Bragadiru, iar bărbatul a fost identificat și depistat la domiciliul său”, au transmis, astăzi, polițiștii.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati