Următoarea tranșă de vaccin anti-COVID ajunge în România în două etape / Orașele în care vor ajunge noile doze

România ar urma să primească în 29 decembrie următoarea tranșă de vaccinuri împotriva COVID, anunță Grupul de Comunicare Strategică, potrivit căruia în opt țări a fost întârziată livrarea vaccinului.

„Din informațiile pe care le deținem, în opt țări s-a întârziat livrarea din cauza unor probleme tehnice ale producătorului”, a precizat duminică seara Grupul de Comunicare Strategică.
  • De ce ar putea întârzia a doua tranșă de vaccinuri anti-covid pentru România
Astfel că, la acest moment, autoritățile știu că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în România, după cum urmează:
  • în data de 29 decembrie în București, Cluj și Timișoara;
  • în 30 decembrie în Brașov, Constanța, Craiova și Iași.

Inițial, autoritățile au anunțat că începând cu 28 decembrie România va primi a doua tranșă de 140.000 de doze.

Livrarea vaccinului este asigurată de către BioNtech/Pfizer.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati