”Urmează Octavian Udriște cu peronul pe partea dreaptă”. Actuala stație Timpuri Noi va deveni istorie

Stația „Timpuri Noi” urmează să fie redenumită, iar metroul va opri la stația „Octavian Udriște”. Consiliul de Administrație al Metrorex a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației din centrul Capitalei.

În curând în trenurile Metrorex de pe magistralele 1 și 3 vom auzi anunțul ”Urmează stația Octavian Udriște, cu peronul pe partea dreaptă”, potrivit Club Feroviar.ro.

Actuala stație Timpuri Noi va purta numele inginerului Octatian Udriște, a cărui carieră a fost strâns legată de punerea în funcțiune și dezvoltarea rețelei de transport subteran din Capitală.

De altfel, el este unul dintre cei care au semnat, în 1979, pentru punerea în funcțiune a primului tronson de metrou, care pornea tocmai de la stația Timpuri Noi și se oprea la Semănătoarea (acum Petrache Poenaru).

Membrii Consiliului de Administrație al Metrorex, la propunerea președintelui Mihai Barbu, au votat în unanimitate la sfârșitul săptămânii trecute schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi. Această decizie este motivată prin faptul că actuala denumire a stației a fost asociată cu platforma industrială omonimă, care nu mai există de ani buni.

De asemenea, în motivarea Hotărârii CA se menționează ”activitatea profesională de excepţie în domeniul feroviar a domnului Octavian Udrişte (specialist în domeniui feroviar, recunoscut la nivel internațional), precum şi implicarea în construirea şi dezvoltarea metroului bucureştean, fiind unul dintre factorii decisivi în punerea în funcţiune în 1979 a metroului bucureștean. Și astfel va apărea stația de metrou Octavian Udriște.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati