Urșii catalogați drept „periculoși” vor putea fi omorâți și în afara orașelor

0
163

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, o Ordonanţă prin care se stabilesc condiţiile în care pot fi omorâţi urşii periculoşi. Deputaţii au eliminat prevederea privind intravilanul localităţilor.

Astfel, deputaţii au eliminat, în comisii, prevederea privind intravilanul localităţilor, parlamentarii justificând această modificare prin faptul că este necesară intervenţia în cazul urşilor şi în zonele din afara localităţilor, în extravilan, în condiţiile în care atacurile au loc şi la stâni, pe poteci sau în cantoane silvice.

Proiectul a fost adoptat de plenul Camerei cu 232 de voturi pentru, 30 de voturi contra şi 23 abţineri, conform News.ro. 

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată de Senat şi a ajuns în dezbaterea Camerei Deputaţilor în luna septembrie, de atunci fiind blocată în comisii.

Prin proiectul de Ordonanţă, se reglementa modul de intervenţie imediată, pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare, capturare, tranchilizare şi relocare, sau prin eutanasiere / împuşcare.

Ministerul preciza că situaţia actuală impune intervenţia imediată în incidentele provocate de exemplarele de urs brun, în intravilanul localităţilor, fiind necesară crearea unui cadru legal care să permită înlăturarea de îndată a riscurilor cauzate de atacul acestor animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.