USR anunță o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei. George Simion spune că AUR că susţine demersul

Grupul Uniunii Salvaţi România (USR) a depus, joi, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, chiar în ziua în care în Guvern se discută, pentru a fi aprobată, o nouă ordonanță de urgență cu privire la măsurile statului în cazul creșterii facturilor.

„În conformitate cu articolul 112 din Constituţia României şi cu 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintez moţiunea: „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu”, a anunţat liderul grupului, Ionuţ Moşteanu, citat de TVR, potrivit Gandul.

AUR că susţine demersul

Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), deputatul George Simion, a precizat că partidul pe care îl conduce susţine acest demers.

Vicepreşedintele Daniel Suciu, care a prezidat ședința, a precizat că la Biroul permanent nou constituit, după ce se va publica în Monitorul Oficial, va fi luată în discuţie moţiunea depusă de USR.

Ionuț Moșteanu a declarat că această moțiune este doar prima din mai multe care vor fi depuse în această sesiune.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati