USR București îl acuză pe Nicușor Dan că nu a obținut niciun sprijin de la Guvern pentru sistemul de termoficare și îi solicită un plan bine pus la punct

USR București îl acuză pe Nicușor Dan că s-a dovedit incapabil în a obține sprijin din partea Guvernului pentru termoficare, așa cum au făcut alte primării din țară. Primarul Nicușor Dan este somat să prezinte public ce sumă a obținut de la Guvern pentru încălzirea bucureștenilor dar și să prezinte un plan pentru termoficare, pentru depăşirea actualei crize generate de creşterea preţurilor energiei şi pentru investiţii.

„Este inadmisibil ca Primăria Bucureştiului să nu obţină nicio susţinere din partea Guvernului, aşa cum alte primării din ţară deja au primit. Cerem aşadar primarului general să prezinte public ce sumă a obţinut de la Guvernul PNL pentru încălzirea bucureştenilor pentru această iarnă, să îşi asume public o strategie de ieşire din această criză, din care să reiasă clar la ce preţuri se pot aştepta bucureştenii pentru apă caldă şi căldură, să îşi asume public un plan de investiţii concret, etapizat cu termene, în care să fie incluse centrale de cvartal în zonele cele mai afectate de la capătul coloanei, centrale care să fie operate în parteneriat şi cu fonduri de la primăriile de sector, să prezinte măsuri prin care persoanele vulnerabile să fie protejate de această criză a termiei, suplimentar faţă de ce oferă legea consumatorului vulnerabil”, transmite USR Bucureşti.

Pentru a se depăși cât mai repede actuala criza generată de creşterea preţurilor la energie, USR Bucuești îi cere primarului Nicușor Dan să prezinte cât mai repede un plan pentru termoficare.

„USR Bucureşti nu susţine explozia preţului gigacaloriei în prag de iarnă. Primarul general nu a prezentat un plan pentru gestionarea crizei apei calde şi a căldurii în Bucureşti. Sistemul de încălzire de stat al Bucureştiului este total falit. Furnizează apă caldă şi căldură cu ţârâita, iar asta pe bani foarte mulţi, acoperiţi din subvenţii care consumă un sfert din bugetul Bucureştiului. Ţevile sunt în aşa hal de găurite încât peste 2.000 de tone de apă fierbinte sunt pompate în fiecare oră în solul Bucureştiului”, se precizează în comunicatul transmis de organizația USR București.

Pentru că mii de bucureșteni nu au opțiunea de a se debranșa de la sistemul general de termoficare – cum se întâmplă în alte orașe din țară – ei sunt obligați să suporte consecințele dezastrului din sistem, care a fost întreținut de administrația locală.

„Lipsa unei strategii şi a oricărui suport din partea Guvernului îi obligă pe bucureșteni să suporte atât incompetenţa de zeci de ani a administraţiei Bucureştiului, cât şi incapacitatea Primăriei de a accesa fonduri guvernamentale în această problemă. Nicuşor Dan, atunci când cere votul USR Bucureşti pentru creşterea preţului apei calde şi căldurii, trebuie să prezinte în faţa bucureştenilor un plan pentru termoficarea din Bucureşti: pentru depăşirea actualei crize generate de creşterea preţurilor energiei şi pentru investiţii”, transmit reprezentanții USR Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati