USR cere demisia ministrului Energiei. Amenință cu moțiunea simplă în caz contrar

Parlamentarii USR vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în cazul în care acesta nu îşi va da demisia, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Moşteanu.

Moşteanu a reluat solicitarea USR de a exista o sesiune extraordinară a Legislativului pentru a lua măsuri care să contracareze efectele creşterii preţului la energie.

„A scăpat din mână toată partea de liberalizare. Nu a pregătit nimic pentru ce urma să vină. Vedem prin ce trec toţi românii în această perioadă de iarnă. USR va depune o moţiune simplă dacă ministrul Popescu nu îşi depune demisia”, a explicat Ionuţ Moşteanu, luni la Parlament, scrie news.ro.

El a reamintit şi măsurile propuse de USR, într-un proiect de lege, pentru a diminua efectele creşterii preţului la energie.

„Sunt măsurile pe care noi le-am propus încă de anul trecut, din octombrie, sunt măsurile cuprinse în acest document de poziţii publice, de politică publică. Sunt soluţiile pe care le-am pus în final şi într-un proiect de lege văzând că sunt ignorate de PSD şi PNL. Şi pe scurt ele spuneau aşa:

  • reducerea TVA la energie,
  • un credit fiscal al preţurilor la energie în perioada aceasta,
  • exceptarea certificatelor verzi în factura de energie electrică
  • eliminarea accizei din această factură”, a completat Moşteanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati