USR PLUS: 15 hotărâri ilegale adoptate în Consiliului Local Sector 5, anulate în instanță

USR PLUS spune că 15 hotărâri ilegale adoptate în Consiliului Local Sector 5 au fost anulate în instanță.

„În data de 17 decembrie 2020, primarul Cristian Popescu Piedone a forțat în mod ilegal adoptarea a 15 hotărâri în cadrul Consiliului Local Sector 5. La acea dată, li s-a atras atenția primarului și celorlalți consilieri că procedura este una viciată și ilegală. Piedone și camarila PSD din Consiliul Local S5 nu au ținut, însă, cont de aspectele de ilegalitate și au forțat adoptarea celor 15 hotărâri.

Ce a încercat primarul Piedone să obțină prin aceste ilegalități:

  Modificarea organigramei Primăriei cu suplimentarea a 174 de posturi;

  Alegerea viceprimarilor;

  Desemnarea viceprimarului înlocuitor de drept  al primarului;

– Închirierea unor spații de către Economat, societate ce aparține Primăriei Sectorului 5 și care se află în insolvență;

  Modificarea actelor constitutive la societățile Salubrizare Fapte, Infrastructură DF, Amenajare Edilitară și Salubrizare și Economat, toate aparținând Primăriei Sector 5.

Consilierul local USR PLUS, avocatul Vladimir Naciu, a atacat în instanță cele 15 Hotărâri de Consiliu și a câștigat în primă instanță.

Printre argumentele de nelegalitate reținute de Tribunalul București se numără:

  Comunicarea convocării a fost ilegală, fiind încălcat dreptul consilierilor de a se informa și de a formula amendamente;

– Convocatorul și documentația aferentă proiectului hotărârii nu au fost comunicate niciodată, în niciun fel: contactarea telefonică a celor trei (din cinci) consilieri USR PLUS s-a făcut între 10:26 și 10:30, iar evenimentul care a generat „necesitatea” modificării HCL 187/2020 (demisia membrului comisiei de numărat voturi, Melnic Constantin Ion) a avut loc la ora 14:30;

– Conform procesului-verbal al ședinței, aceasta a început la ora 15:04, cu 17 minute înainte de așa-zisă afișare pe site;

– Spre deosebire de situația convocatorului ulterior, site-ul primăriei (o versiune salvată pe internet) demonstrează că momentul 15:21 nu corespunde realității, în condițiile în care fișierele încărcate au fost create după ora 16:57;

  Un consilier local poate să fie membru în maximum 3 comisii (art. 124 Cod administrativ). Piedone a forțat și a numit aceiași consilieri în 4 comisii.

Toate aceste hotărâri, cu un impact major asupra bugetului și activității Primăriei Sectorului 5, au fost adoptate ilegal, fără a permite dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi sau informarea consilierilor locali”, spune USR PLUS, într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati