După ce procedura parlamentară pentru moțiunea de cezură a fost blocată din nou, luni, din lipsa de cvorum, liderii USR PLUS au convocat ședința Biroului Național al partidului, pentru a decide dacă și când miniștrii partidului își dau demisia din Guvern.
Dan Barna anunțase, vineri, că miniștrii USR PLUS își vor prezenta demisiile „la începutul săptămânii”, el plecând de altfel încă de atunci din Palatul Victoria cu obiectele personale pe care le avea în birou, scrie Digi24.
După cum se știe, nu toți miniștrii sunt încântați de ideea de a-și părăsi funcțiile, și, în plus, în contextul în care în 15 septembrie va începe votul pentru funcția de președinte al partidului, se speculează deja că Dacian Cioloș a forțat ruperea Coaliției pentru ca principalul său contracandidat, Dan Barna, să fie defavorizat, pentru că, odată ce nu va mai fi vicepremier, își va pierde influența asupra liderilor județeni și a delegaților la congres.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Moșteanu, a anunțat, înainte de ședința Biroului Național, că, la finalul discuțiilor, va fi făcut un anunț în cadrul unei conferințe de presă.
Moșteanu (USR PLUS) spune că demisia miniștrilor depinde de ce se întâmplă astăzi
Demisia miniștrilor USR PLUS din Guvern depinde de “ce se mai întâmplă pe plan politic” în cursul zilei de luni, în contextul întâlnirii dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu, care vor discuta despre criza guvernamentală, spune Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al formațiunii. În același timp, el a precizat că speră ca în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis să îi ceară premierului Florin Cîţu să facă „un pas în spate”.
“Depinde de fiecare dintre ei. Va fi o discuție în cursul zilei de azi. Vom vedea ce se mai întâmplă pe plan politic. Este o întâlnire la Cotroceni.
Va fi o decizie pe parcursul zilei de azi”, a declarat Ionuț Moșteanu.
”Parlamentarii USR PLUS sunt sunați de membri ai echipei lui Cîțu să-și retragă semnăturile”
“Este o moțiune înregistrată la Parlament de vineri seara și se trage de timp. De la PSD auzim numai declarații care se schimbă de la zi la zi într-un mod miraculos și surprinzător”, a mai precizat liderul deputaților USR PLUS, scrie Digi24.
Acesta a spus că “moțiunea n-are cum să nu treacă”.
„Parlamentarii USR PLUS sunt sunați de membri ai echipei lui Cîțu să-și retragă semnăturile”, a precizat acesta.
”Sper ca preşedintele Iohannis să îi ceară premierului Cîţu să facă un pas în spate”
De asemenea, Ionuţ Moşteanu îşi exprimă speranţa ca în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis să îi ceară premierului Florin Cîţu să facă „un pas în spate”, pentru a fi soluţionată astfel criza din coaliţie.
„Sper ca în urma acestei întâlniri, preşedintele Klaus Iohannis să îi ceară lui Florin Cîţu să facă un pas în spate şi astfel să terminăm această criză politică, să ne reaşezăm la masă cu partenerii de la PNL şi UDMR, să continuăm ce am început acum opt luni de zile, cu un nou premier de la PNL. Sper ca asta va fi decizia. E o decizie înţeleaptă, de oameni de stat, care ar debloca această situaţie”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.