USR PLUS: Primarul Robert Negoiţă distruge un proiect de 220 de milioane de euro

USR PLUS condamnă abuzul primarului Sectorului 3 al Capitalei Robert Negoiţă care, fără nici un fel de autorizaţie, excavează un teren din centrul Bucureştiului, susţinând că va construi un parc, deşi, în toamnă, pe acelaşi spaţiu, începe construirea unui proiectului „Cartierului pentru Justiţie” finanţat de Banca Mondială cu 220 de milioane euro, potrivit unui comunicat de presă.

De trei zile, primarul Robert Negoiţă ignoră „Cartierul pentru Justiţie”, proiect demarat încă din 2005, pentru care Banca Mondială a alocat 220 de milioane de euro, aducând pe terenul „Esplanada” din centrul Bucureştiului utilaje şi muncitori care excavează zona, de la una din societăţile Primăriei, Algoritm Construcţii SRL. Asta, deşi Consiliul Local nu a fost informat despre aceste lucrări, iar primarul nu are dreptul de a dispune după bunul plac de resursele societăţilor din subordinea PS3, conform comunicatului de presă al USR PLUS.

Fără să aibă un proiect publicat, primarul Negoiţă vrea să valorifice şi fundaţia din beton şi fier care se găseşte pe terenul „Esplanada”, deşi fierul şi betonul reprezintă bunuri ale statului român, iar primarul Sectorului 3 urmăreşte să le valorifice în scop propriu.

„Primarul Sectorului 3 spune că va construi un parc”

Robert Negoiţă susţine că va construi un parc pe „Esplanada”, însă muncitorii de pe teren spun că aici se va construi o staţie de sortare a gunoiului. Pe lângă transformarea zonei într-un şantier improvizat, sunt tăiaţi copaci de 40-50 de ani, pe care edilul i-a numit „boscheţi” şi este pregătită betonarea unei alte părţi a terenului.

De altfel, în nouă ani de mandat, Robert Negoiţă nu a făcut decât să betoneze zeci de hectare de spaţii verzi în Sectorul 3.

Pe de altă parte, USR PLUS reaminteşte că Ana Ciceală, consilier general USR PLUS, a depus pe 22 iunie un proiect privind construirea unui parc lângă „Cartierul pentru Justiţie”, pentru revitalizarea zonei mutilate de regimul ceauşist.

Grădina Dudeşti se va întinde pe o suprafaţă de cinci hectare şi va fi un plămân verde în centrul Bucureştiului.

Ana Ciceală: Nu avem nici o garanţie că Robert Negoiţă va construi pe terenul „Esplanada” un parc

„Robert Negoiţă nu are nici o autorizaţie în baza căreia execută această lucrare, taie arbori vechi, de 40-50 de ani şi lasă în aer un proiect de 220 de milioane de euro. Reamintesc că Robert Negoiţă este cel care a propus pentru betonare nu mai puţin de 63 de spaţii verzi în Sectorul 3 prin PUZ, betonări oprite de consilierii generali USR PLUS prin suspendarea PUZ Sector 3 în ianuarie 2021. În nouă ani de mandat, Robert Negoiţă a betonat zeci de hectare de spaţii verzi în Sectorul 3. Nu avem nici o garanţie că Robert Negoiţă va construi pe terenul „Esplanada” un parc şi nu ne vom trezi cu alte betoane în centrul Capitalei. Mai mult, cred că proiectele „Cartierul pentru Justiţie” şi „Grădina Dudeşti” sunt o ocazie majoră pentru oraşul nostru de a regenera urban o zonă mutilată înfiorător de vechiul regim ceauşist, de a transforma o rană veche şi abandonată din inima Bucureştiului într-un centru pentru sănătate, educaţie şi, de ce nu, dreptate”, a explicat Ana Ciceală, consilier general USR PLUS.

Potrivit sursei menţionate, USR PLUS luptă pentru o Capitală verde, respectând legea şi sprijinind proiectele concepute transparent. Formațiunea îi cere primarului Robert Negoiţă să oprească lucrările abuzive din Sectorul 3 al Capitalei şi să sprijine proiectele care sunt în beneficiul cetăţenilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati