USR: Primarul Mutu vrea să închirieze școlile din sectorul 6

Senatoarea USR Silvia Dinică și consilierii locali USR Sector 6 solicităprimarului Gabriel Mutu retragerea proiectului de hotărâre de consiliu localpentru închirierea școlilor de stat din Sectorul 6 și inițierea unei consultări publice reale pe această temă.

USR spune că proiectul nu respectă termenul de consultare publică. Potrivit dispozitiilor art. 7 (2) din legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica,  autoritatea publica este obligata sa respecte termenul procedural de cel putin 30 de zile lucratoare pentru consultare publica, anterior supunerii spre avizare. În acest caz, avand in vedere ca acest proiect se afla pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local al sectorului 6 din data de 27 august 2019 si el a fost afisat afisat pe site-ul primariei abia in data de 14 august anul curent, rezulta ca termenul de consultare publica a fost redus la doar …8 zile lucratoare în care cetățenii au putut să aducă argumente si amendamente pentru a-l susține sau nu .

  • USR mai spune că Primăria nu a organizat nici o dezbatere publică, încălcând astfel dispozițiile art.8 (1)Principiul transparenței din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ (În procesul de elaborare a actelor normative, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a informa şi de a supune consultării şi dezbaterii publice proiectele de acte normative şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum şi la datele şi informaţiile de interes public, în limitele legii.)

„Este imperios necesar să existe o dezbatere publică pentru un proiect cu impact financiar deloc neglijabil, dar si de mare importanță și interes pentru comunitatea Sectorului 6 și nu numai. Este important ca oamenii să știe și să înțeleagă absolut toate motivele implementării unui astfel de proiect si ce aduce el ca beneficiu pentru comunitate dar mai ales, pentru actul de educație al copiilor din sectorul 6.

În plus, pe fond, proiectul cuprinde o serie de informații ambigue, insuficient detaliate care lasă loc interpretărilor și care lasă loc unei interpretări eronate ori aplicări discreționare. De exemplu, vor exista spații de producție și terenuri folosite pentru amplasarea construcțiilor cu destinație producție, fără a fi specificat explicit ce anume se va produce și în ce condiții. Cum se va realiza, concret, defalcarea cheltuielilor cu utilitățile? Vor exista pentru curentul electric, de exemplu, contoare separate pentru spațiile închiriate? Sau pentru consumul de apă?”, transmite USR, printr-un comunicat.

  • Primăria va acorda vouchere fără niciun fel de criteriu. Problema majoră în adoptarea acestui proiect este faptul că se introduce posibilitatea de acordare a unor vouchere decontate de Primărie fără niciun fel de criteriu.

Conform proiectului ,,Autoritatea locală are dreptul să emită vouchere de acces la activitățile desfășurate de către chiriaș urmând ca contravaloarea acestora să fie dedusă din cuantumul chiriei la o valoare de maxim 70% din contravaloarea tarifelor percepute de chiriaș pentru serviciile prestate în respectivul complex.”

Cum se va realiza acordarea voucherelor de către Primărie? Criterii, procedură, limite? Neexistând criterii transparente de acordare, acestea se pot distribui discreționar, fără niciun reper de control, ceea ce ar fi inacceptabil pentru o instituție care ar trebui să fie responsabilă cu cheltuirea banilor publici si cu gestionarea eficienta a bunurilor pe care le are in administrare. Proiectul pare a fi pilot pentru extinderea la nivelul altor primării PSD și nu numai.

  • “Sunt încălcate prevederile legale imperative în vigoare privind procedura adoptării actelor normative de către autoritățile publice și, în plus, sunt aspecte de clarificat pe fondul și conținutul Anexelor Proiectului care nu au putut fi analizate, cu adevărat, din cauza timpului extrem de scurt și a lipsei consultării cu factorii direct implicați în implementarea proiectului“ susține Camelia Fășie, consilier local USR sector 6.

,,Vorbim despre un proiect extrem de important pentru Sectorul 6 care trebuie tratat cu maximă seriozitate. Dacă acest proiect va fi adoptat, Primăria Sectorului 6 va putea închiria, pe lângă terenurile și clădirile pe care le are în proprietate, chiar și bazinele de înot. Indiferent că vorbim despre o hotărâre de consiliu local sau despre o lege în Parlament, trebuie ca toate părțile implicate și asupra cărora respectivul proiect are impact să fie consultate. În acest caz, trebuie să știm care sunt opiniile elevilor, ale părinților și ale tuturor factorilor afectați de acest proiect. Solicit retragerea urgentă a acestui proiect și inițierea unei dezbateri reale publice pe această temă, cu atât mai mult cu cât vorbim despre spații destinate și care aparțin unităților de învățământ preuniversitar unde nevoile sunt atât de complexe și, de asemenea, am formulat amendamente legate de prioritizarea, în procesul de închiriere, a entităților care desfășoară activități educaționale, sportive sau culturale. Adoptat în forma actuală, dorim să cunoaștem care este, concret, valoarea adăugată actului de învățământ pentru copiii din sectorul 6 prin implementarea acestui Proiect de Hotărâre”, a declarat Silvia Dinică, senatoare USR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati