USR: Proiect pentru extinderea cursurilor în limba română în diaspora

Parlamentarii USR de diaspora Radu Mihail şi Iulian Lorincz au depus o iniţiativă legislativă menită să impulsioneze înfiinţarea de către Ministerul Educaţiei de şcoli româneşti în afara graniţelor ţării, la cererea comunităţilor.

Potrivit proiectului, cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească oferite prin intermediul Institutului Limbii Române vor fi extinse prin instituirea obligativităţii organizării acestor cursuri în comunităţile în care există cereri în acest sens, scrie Agerpres.

„În ultimii 15 ani, jumătate de milion de copii români s-au născut în diaspora. Pentru ei, cea mai puternică legătură pe care o pot avea cu România este cea a limbii române. Cunoaşterea limbii şi a culturii româneşti sunt garanţii ale păstrării identităţii naţionale. De aceea, este esenţial să avem politici educaţionale solide pentru copiii români din diaspora. Îmi doresc ca toţi copiii românilor să aibă posibilitatea de a vorbi şi de a simţi româneşte, indiferent unde s-ar afla”, a afirmat senatorul USR Radu Mihail, citat în comunicat.

Iniţiatorii propunerii legislative vor ca statul român să sprijine şi iniţiativele independente, „pentru că în Europa, în America de Nord, există asociaţii, organizaţii de români care au pus pe picioare cursuri de limbă română sau chiar şcoli româneşti ce funcţionează cu succes şi care au nevoie de recunoaştere oficială”.

Proiectul mai prevede că unităţile de învăţământ de tip „şcoală românească din afara graniţelor ţării” vor putea funcţiona şi ca centre de atestare a cunoaşterii limbii române şi să elibereze certificate autorizate în acest sens.

„Am fost plăcut surprins să întâlnesc zeci de familii cu copii născuţi în afara graniţelor ţării, care vorbesc excelent limba română, chiar dacă aceştia nu au avut posibilitatea să urmeze cu adevărat cursuri de limba română. Acesta este unul dintre motivele pentru care am depus acest proiect de lege în aşa fel încât şcolile româneşti din afara graniţelor ţării să se înfiinţeze cu adevărat la cererea comunităţilor. Este important ca din noua lege a învăţământului să nu lipsească o susţinere puternică şi necondiţionată pentru şcolile româneşti şi învăţământul în limba română pentru copiii din afara graniţelor ţării”, a spus deputatul USR Iulian Lorincz, potrivit comunicatului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati