Primarul PSD Daniel Băluţă risipește aproape 6 milioane de euro din bugetul Sectorului 4 pentru o fântână care nu aduce niciun beneficiu comunității, atenţionează USR Sector 4.
- Potrivit sursei citate, construcția a fost ”îmbunătățită”, tot cu girul primarului Băluță, prin adăugarea unei podele plutitoare în valoare de 860.000 de euro pentru fântâna din Parcul Tudor Arghezi. Într-un calcul simplu, acești bani ar fi putut fi redirecționați către construirea a două grădinițe, o necesitate urgentă pentru cartierul Tudor Arghezi din Sectorul 4, precizează USR Sector 4.
”V-am mai informat despre investițiile primarului PSD Băluţă. Între timp, costurile pentru această fântână au crescut de la 5 la aproape 6 milioane de euro. Această sumă este aproape echivalentă cu costul renovării vilei RA-APPS din Aviatorilor, subiect despre care presa relatează că a absorbit aproximativ 7 milioane de euro din banii publici și va fi destinată președintelui Klaus Iohannis, după încheierea celor două mandate”, declară Paul Ene, candidat USR la Primăria Sectorului 4.
La finalul anului 2023, costurile asociate Parcului Tudor Arghezi au atins aproximativ 16 milioane de euro, completează sursa citata: ”Pe durata lucrărilor, proiectantul a implementat mai multe modificări, inclusiv redimensionarea aleilor principale și schimbarea împrejmuirii parcului, fapt ce a condus, evident, la o creștere semnificativă a costurilor.
- Astfel, susține USR Sector 4, din cauza deciziilor iresponsabile ale administrației locale conduse de primarul Băluţă, banii contribuabililor au fost risipiți în loc să fie folosiți în mod eficient pentru dezvoltarea comunității
”Ca să vă daţi seama despre ce vorbim și în ce a investit primarul PSD Daniel Băluţă, acest parc nu are nici măcar un loc de joacă, în ciuda faptului că în zonă sunt mii de familii cu copii. Însă un alt scop al construirii acestui parc de către primarul Băluţă a fost îngroparea liniei de tensiune care trecea pe acest teren. Astfel, s-au eliberat câteva hectare de teren pentru construirea de blocuri noi pentru băieţii deştepţi”, mai spune Paul Ene.
”USR Sector 4 condamnă ferm politica de cheltuire a banilor publici promovată de administrația locală condusă de primarul PSD Băluță. Considerăm că această politică este una iresponsabilă și nechibzuită, iar resursele financiare ar trebui să fie direcționate în mod eficient pentru a sprijini dezvoltarea autentică și pentru a satisface nevoile reale ale comunității din Sectorul 4.”, conchide sursa citata.