UTIL/ Ce trebuie să faci atunci când ești la volan și o ambulanță se apropie de tine

Serviciul de ambulanță București-Ilfov (SABIF) transmite o serie de recomandări pentru șoferi atunci când se întâlnesc în trafic cu ambulanțe.

„Echipajele noastre sunt antrenate să depășească în siguranță celelalte autovehicule din trafic, atunci când se deplasează în condiții de urgență (folosind semnale acustice și luminoase). 

Te rugăm să nu intri în panică atunci când o ambulanță se apropie – dar ține cont de următoarele recomandări:

 Dacă vezi în spatele tău autospeciala cu luminile aprinse sau auzi sirena, te rugăm, trage pe dreapta, dacă este spațiu suficient, pentru a putea fi depășit.

 Dacă nu găsești un loc sigur unde te poți da la o parte, în loc să te oprești pe loc, continuă-ți deplasarea cu o viteză sigură și legală, până când găsești o zonă unde poți trage pe dreapta sau până când ambulanța te poate depăși în siguranță.

 Te rugăm, nu trage pe dreapta pe benzile de autobuz sau pe pistele de bicicletă. Ambulanțierii știu să negocieze traficul și ar putea folosi chiar ei acele benzi, atunci când situația nu le permite găsirea altui culoar. Mai mult, folosirea benzilor destinate transportului în comun sau a pistei pentru biciclete ți-ar putea aduce și o amendă de circulație, pe lângă faptul că riști să blochezi calea salvării.

 Nu traversa intersecția pe roșu în încercarea de a face loc ambulanței, pentru că este contravenție. Dacă este sigur, doar ambulanța va face asta. Dacă nu, va aștepta până când va putea traversa în siguranță.

 Dacă banda este suficient de largă și rămâne loc și pentru ambulanță apropie-te de marginea drumului fără să depășești linia albă și fără să intri pe pista de biciclete.

 Dacă ești pe un drum cu două benzi pe sens sau pe autostradă, cel mai bine este să treci pe prima bandă atunci când poți face asta în siguranță, DACĂ traficul este în mișcare! Nu te opri pe banda 2.

 Dacă este blocaj, ia în considerare că ambulanța se va deplasa prin mijlocul traficului. În această situație, fă-i culoar pe mijloc astfel: dacă ești blocat pe banda a II-a de circulație, mută-te cât mai în stânga drumului; dacă ești pe prima bandă, încearcă să ajungi cât mai pe dreapta”, spune SABIF.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati