Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanța de iarnă vineri, 23 decembrie, iar joi este ultima zi din modulul al doilea, potrivit structurii anului școlar 2022-2023, scrie edupedu.ro.
Vacanța de iarnă se încheie duminică, 8 ianuarie 2023. Amintim că anul acesta școlar este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe.
Modulul 3 de cursuri începe luni, 9 ianuarie 2023, și durează până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz.
Structură an școlar 2022 – 2023
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.