Sezonul 2023 începe pe litoral odată cu sărbătorile pascale, mai multe pachete pentru o vacanţă de patru nopţi cu cazare în apartamente în regim hotelier fiind disponibile în oferta Rezident Eforie Nord.
Vacanţa de Paşte la mare costă cel mai puţin 1.000 de lei, pentru patru nopţi, într-un apartament cu un dormitor, care poate găzdui două-patru persoane.
Pentru 1 Mai, cel mai mic preţ este de 750 de lei per apartament, pentru trei nopţi. Turiştii au la dispoziţie 13 apartamente din acest sezon, situate lângă plajă, cu o capacitate de cazare de la două la şase persoane şi dotările necesare unei vacanţe ca în confortul de acasă.
Pachetele de Paşte, din perioada 13-17 aprilie, costă de la 1.000 la 1.650 de lei, în funcţie de tipul apartamentului, şi se adresează celor care vor să descopere ori să redescopere litoralul în luna aprilie.
„Când te gândeşti la litoralul românesc în luna aprilie, ţi se pare că nu e o destinaţie unde să vrei să ajungi. Nu sunt temperaturile estivale, care îi atrag pe turişti la mare, însă o serie de activităţi, de la relaxarea la malul mării pentru cei care au nevoie de odihnă, la plimbări în zonă, pentru cei care vor o vacanţă activă, sunt atuu-uri pentru o astfel de alegere. Pot asista la Slujba de Înviere de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, ori la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Eforie Nord. Pot face excursii cu barca pe mare ori se pot distra în parcul de aventură din Neptun. Pot vizita Delfinariul din Constanţa, pot face echitaţie la Herghelia din Mangalia, toate acestea, într-o perioadă din an mai puţin aglomerată”, declară Alexandra Bogatu, fondator Rezident.
Pentru 1 Mai, pachetele de trei nopţi costă de la 750 de lei pentru un apartament cu un dormitor şi vedere la staţiune, care poate găzdui două-patru persoane, la 1.250 de lei pentru un apartament cu două dormitoare şi vedere la mare, care poate găzdui până la şase persoane.
„Litoralul se animă la zece zile după sărbătorile pascale, odată cu vacanţa de 1 Mai, care marchează debutul sezonului şi care, în mod tradiţional, se petrece la mare. O serie de petreceri au loc pe litoral şi atrag turişti tineri într-un număr mare.
Dacă de Paşte mizăm pe familii numeroase şi pe grupuri de prieteni care vor să petreacă sărbătoarea pe litoral, de 1 Mai ne aşteptăm la turişti care urmăresc distracţia la malul mării”, declară Alexandra Bogatu.
Rezident Eforie Nord estimează că va avea in grad de ocupare de 100% pentru ambele perioade, cererea pentru apartamente de închiriat în regim hotelier fiind în creştere de la un an la altul, datorită dotărilor acestora, care le asigură oaspeţilor o vacanţă cu un confort ca acasă.
Apartamentele Rezident Eforie Nord sunt căutate pentru dotări şi servicii, de la bucătărie complet utilată la check in digital, recepţie online 24/7, servicii de curăţenie şi curăţătorie, parcare, şezlonguri pe plaja din apropiere. Oaspeţii gătesc constant, nu numai pentru micul dejun, primesc vizitele prietenilor, se relaxează pe terasă, apreciază confortul diferit de cel hotelier.
2022 a fost pentru Rezident Eforie Nord un an peste aşteptări, cu un grad de ocupare de 83% din aprilie până în septembrie, în creştere cu 23% faţă de anul anterior. Iulie şi august au fost luni pline, cu un grad de ocupare de 98%, şi cu oaspeţi de toate vârstele, de la numai câteva luni la 90 de ani, şi mai multe naţionalităţi, nu numai români, ci şi din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Canada, Singapore, Thailanda.
Pentru 2023, anul în care compania Rezident face un salt cantitativ la un număr de 78 de apartamente oferite în regim hotelier în toate oraşele în care este prezentă, Eforie Nord, Constanţa, Bucureşti şi Predeal, se estimează o dublare a cifrei de afaceri, de la aproape 500 de mii de euro în 2022.