Vacanțe la prețuri reduse cu până la 50% la Târgul de Turism al României de la Romexpo

În perioada 15 – 18 februarie are loc ediția de primăvară a Târgului de Turism al României de la Romexpo, din pavilionul B2.

”Fie că ești în căutarea unei escapade urbane sau a unei vacanțe pe o insulă exotică, avem opțiuni pentru toate gusturile.”, transmit organizatorii.

Cei interesați sunt așteptați cu reduceri de până la 50% la city break-uri în Barcelona, Veneția, Paris, Madrid, Londra, Milano și Florența, sau cu pachete pentru concediul de vară, cu o reducere de până la 40%, în  Turcia, Bulgaria, Grecia, Spania, Italia sau Cipru.

De asemenea, companiile au pregătit reduceri de până la 30% pentru Maldive, Thailanda, Mauritius, Seychelles, Zanzibar sau Punta Cana.

Agențiile și tour operatorii se întrec în oferte și pentru vacanța de 1 Mai și Paște 2024. Alege cele mai bune variante de cazare pe litoralul românesc sau în inima Carpaților, cu un discount de până la 30%.

Pe lângă partea expozițională și pachetele avantajoase pregătite pentru pasionații de călătorii, Târgul de Turism al României oferă și o platformă interactivă de dezbateri în care se prezintă exemple de bune practici din domeniul turismului, atât la nivel național, cât și internațional. Scopul este de a identifica soluții eficiente pentru promovarea și dezvoltarea durabilă a sectorului turistic.

Mai mult decât atât, manifestarea intermediază și întâlniri de business între antreprenori și reprezentanți ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking. 

Program vizitare:

15 – 17 februarie, în intervalul orar 10:00 – 18:00

18 februarie, în intervalul orar 10:00 – 16:00

Bilet intrare: 20 lei/zi

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati