Planul de vaccinare anti-Covid-19 în România prevede folosirea de centre mobile, sau caravane, pentru imunizarea persoanelor care sunt greu deplasabile sau a celor cu dizabilităţi, potrivit medicului Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19.
“Centrele de vaccinare vor fi, pe de o parte, la nivelul spitalelor, care vor vaccina personalul propriu, şi vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe şi centre de vaccinare mobile – caravane -, care vor asigura vaccinarea persoanelor care sunt greu deplasabile, de exemplu în mediul rural, sau a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, echipe mobile de vaccinare vor asigura, în parte, vaccinarea persoanelor din infrastructura esenţială critică”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Digi 24.
Scenariu optimist: Vaccinul anti-COVID ar putea ajunge în România în decembrie. Unde va fi stocat
În scenariul optimist, primele doze de vaccin vor ajunge în România în a doua jumătate a lunii decembrie, iar în scenariul pesimist – în perioada ianuarie-februarie 2021.
“În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie să avem disponibile primele doze de vaccin, cel puţin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de luna ianuarie – februarie”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Primele doze de vaccin anti-Covid-19 care vor ajunge în România vor fi 2,4 milioane de doze de la AstraZeneca şi un număr similar de la Pfizer/BioNTech. Principalul centru de stocare a vaccinurilor în România va fi Institutul Cantacuzino.
“Din 1.200.000 de doze, noi putem vaccina circa 600.000 de persoane. În acest moment, în sistemul medical sunt estimate circa 250.000 – 300.000 de persoane. Cu siguranţă noi vom acoperi mai mult decât personalul medical şi tot ce înseamnă personal auxiliar din domeniul sănătăţii şi domeniul asistenţei sociale şi foarte probabil vom începe şi campania de vaccinare pentru persoanele vulnerabile – vârstnici şi cei cu boli cronice, în paralel cu vaccinarea persoanelor care desfăşoară activităţi în infrastructura critică”, a precizat medicul.
Pe lângă Institutul Cantacuzino, vor exista încă şase centre regionale de stocare a vaccinurilor în şase spitale militare, care vor fi prevăzute cu congelatoare care asigură o temperatură de -80 de grade Celsius pentru un număr mare de doze.
“La minus 80 de grade, dozele rezistă timp de şase luni, însă datoria noastră este să epuizăm cât mai rapid aceste doze, pentru că nu putem să lărgim la nesfârşit capacitatea de stocare. În permanenţă vom avea tranşe de vaccinuri care ne vor fi livrate şi atunci noi trebuie să asigurăm în paralel şi consumul acestor doze”, a mai spus mediciul militar.
Procesul de vaccinare anti-Covid-19 se va efectua în urma unei planificări, în mod deosebit pentru sistemul medical şi de asistenţă socială şi în baza unor programări electronice pentru celelalte categorii de persoane.
Programarea se poate face fie electronic, fie telefonic, fie prin intermediul medicului de familie, dar toate datele se vor înregistra în aceeaşi platformă comună pentru a exista o evidenţă clară a numărului de persoane imunizate, potrivit medicului.