În weekend vor fi temperaturi scăzute în toată țara, chiar accentuat în partea de sud și sud-est, anunță meteorologii. Cum va fi vremea în București!
Potrivit ANM, de vineri vremea se schimbă radical, iar maximele nu vor depăși 3-4 grade Celsius.
„De sâmbătă răcirea va fi de interes în toată țara, chiar accentuat în partea de sud și sud-est a țării. La scara întregii țări, valorile de temperatură vor scădea între -4, până la 4,5 grade, la nivelul maximelor. În depresiuni vorbim de temperaturi sub pragul de ger, -10, -15 grade Celsius, până la -1 grad pe litoral.
La munte vor predomina ninsorile, local se va depune strat consistent de zăpadă, iar pe creste, vitezele vântului la rafală vor fi de 70, 80 km/h.
Și în București ne așteptăm ca în noaptea de vineri spre sâmbătă să consemnăm la începutul nopții precipitații sub formă de ploaie, după care lapoviță și ninsoare. Duminică vor predomina ninsorile în toate regiunile. În Capitală, maxime de 1-2 grade”, a explicat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la o televiziune de știri.
Cum va fi vremea în București
În București, temperaturile vor ajunge chiar și la -8 grade Celsius, iar vântul, chiar şi moderat, va accentua senzaţia de frig, anunță meteorologii.
”Și la începutul săptămânii viitoare „minimele vor fi foarte coborâte, când se menţine masa de aer rece care va aduce din nou scăderi la valori sub pragul de ger nu numai în depresiuni, dar şi în zonele mai joase de relief, spre – 7, -8 grade Celsius În condiţiile unui vânt moderat, senzaţia de frig va fi una accentuată”, a precizat Mateescu.