Valabilitatea voucherelor de energie, prelungită până la 31 martie 2024

Valabilitatea voucherelor de energie a fost prelungită până la 31 martie 2024, a anunțat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

  • Potrivit acestuia, anul viitor va continua și programul privind voucherele de alimente și programul privind pachetele alimentare.

„Am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024, așa cum vă anunțasem. Astăzi am formalizat adoptarea acestei măsuri, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie din aceste vouchere până la 31 martie 2024.

Termenul inițial era 31 decembrie 2023. Această prelungire a fost aprobată în urma unei consultări cu Comisia Europeană și a unui dialog pozitiv pe care l-am avut acolo și al unui răspuns pozitiv din partea domniilor lor.”, a spus Câciu.

Ministrul a anunțat că anul viitor vor continua și alte programe.

  • „Anul viitor dintre programele cu impact social cu siguranta va continua programul privind voucherele de alimente (cel de 250 de lei) cu aceeași periodicitate la 2 luni acordate si va continua si programul privind pachetele alimentare pentru persoanele vulnerabile, un program care se incheia in 2023, cu noua finantare.”, a spus Câciu.

Amintim că sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, putea fi utilizat anterior până la data de 31 decembrie 2023, fiind acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

  • a) 700 lei/semestru, începând cu luna februarie 2023;
  • b) 700 lei/semestru, începând cu luna septembrie 2023.

Banii pot fi folosiți pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleți, brichete, combustibili lichizi sau solizi și orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Voucherele pentru pentru alimente și mese calde în valoare de 250 sunt acordate la fiecare două luni, persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început, luna trecută, plata unei noi tranșe pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile. Noua tranșă, în valoare de aproximativ 625 milioane lei va asigura, în zilele următoare, încărcarea cardurilor deținute de 2,5 milioane persoane vulnerabile cu încă 250 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati