Valentin Ștefan, Poșta Română: ”Mă interesează să spun că angajații au cele mai bune salarii din industrie. Din păcate, nu pot să măresc salariile fără acordul sindicatului” – VIDEO

Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR), susține că la Poşta Română nu există, în clipa de faţă, nicio negociere a contractului colectiv de muncă, iar sindicatul refuză de 161 de zile să vină la discuţii. ”Mă interesează să spun că angajații au cele mai bune salarii din industrie.Din păcate, nu pot să măresc salariile fără acordul sindicatului. De aproape 6 luni de zile nu reuşim să ne întâlnim”, a completat acesta.

Directorul Poștei Române precizează că modernizările din instituție nu au un trend negativ pentru angajați și că prin aceste investiţii ”reuşim să creştem productivitatea angajaţilor şi inevitabil să mărim şi salariile.”

”Problema principală este că sindicatul nu se uită la angajați ca la persoane individuale, ci se uită din punct de vedere numeric. Sunt mult mai axați să pastrăm un număr de angajați cât mai mare, 26.000 – 27.000, decât să ne asigurăm că doamna diriginte din acest oficiu poștal va ieși la pensie cu o pensie decentă. Pentru mine nu contează atât de mult să am mulți angajați, ci mă interesează să spun că angajații au cele mai bune salarii din industrie.”, a declarat acesta într-o conferință de presă, cu ocazia lansării primului ghișeu în regim de self-service.

Directorul Poștei Române spune că manifestările de nemulțumire ale sindicatului vin din interesul de a fi cât mai mulți membri de sindicat și mai puțin din nevoia companiei de a își moderniza serviciile poșale, de a deveni relevantă pe piața industriei de curierat și de a oferi condiții de muncă mai bune.

La Poşta Română nu există, în clipa de faţă, nicio negociere a contractului colectiv de muncă, iar sindicatul refuză de 161 de zile să vină la discuţii, a completat Ștefan.

”Mi-au spus că ei nu pot să negocieze lunea şi vinerea”

„În clipa de faţă nu este nicio negociere (a contractului colectiv de muncă, n.r.). Sindicatul refuză în mod constant să vină la negocieri. Sunt 161 de zile de când tot invit sindicatul să mărim salariile şi să le oferim condiţii mai bune de lucru angajaţilor noştri. În mod constant, sindicatul refuză. Vă dau şi câteva exemple: mi-au spus că ei nu pot să negocieze lunea şi vinerea. Deci, trebuie să găsim o zi marţea, miercurea sau joia. În acelaşi timp, nu pot să vină să negocieze dacă marţi, miercuri sau joi este o sărbătoare legală ortodoxă, sau nu pot să vină să negocieze marţea, miercurea sau joia dacă există alegeri sau manifestări interne în sindicat. De aproape 6 luni de zile nu reuşim să ne întâlnim tocmai din cauza aceasta. Ultima invitaţie pe care am transmis-o a fost săptămâna trecută şi le-am spus să aleagă ei data, eu le stau la dispoziţie oricând. Din păcate, nu pot să măresc salariile la Poşta Română fără acordul sindicatului. Îmi doresc să cresc salariile companiei. Avem o oarecare libertate bugetară să facem lucrul acesta, dar asta nu se poate face fără acordul sindicatului. Din fericire, aş putea spune, directorul general nu face ce vrea în companie, aşa că de la mine putere nu pot să măresc salariile”, a susţinut Ştefan.

Acesta a adăugat că actualul contract colectiv de muncă „are foarte multe componente nelegale”, una dintre acestea fiind că sindicatul trebuie să îşi dea acordul pe schimbarea organigramei.

„Ne dorim să schimbăm contractul colectiv de muncă, ce are foarte multe componente nelegale. De exemplu, se prevede ca sindicatul să îşi dea acordul pe schimbarea de organigramă. Nu intră în competenţele unui sindicat să îşi dea acordul pe acest aspect. Acest lucru intră strict în competenţele managementului. Sunt foarte multe aspecte care subliniază o ingerinţă a sindicatului în actul de management. Lucrurile astea trebuie schimbate, trebuie normalizate”, a spus şeful Poştei Române.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati