Valeriu Gheorghiță: ”Vaccinarea obligatorie nu este o soluție în acest moment”

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, este de părere că vaccinarea obligatorie nu este o soluție în acest moment. El mizează pe gradul de conștientizare a persoanelor cu privire la pericolul COVID-19.

Președintele CNCAV spune că este important ca la baza deciziei să fie dorința persoanei care se vaccinează, care să înțeleagă că în acest fel este responsabilă și față de cei care se pot îmbolnăvi grav.

”Obiectivul nostru nu este să creștem prin orice mijloc numărul persoanelor care se vaccinează. Este important ca la baza deciziei să rămână până la urmă dorința persoanei care se vaccinează în baza informațiilor pe care le are.

Ține foarte mult de percepția societății asupra unei măsuri de acest gen. Nu cred că suntem pregătiți ca societate să înțelegem acest tip de abordare, însă, în momentul de față consider că vaccinarea nu poate fi obligatorie și asta este părerea mea personală”, a spus Gheorghiță.

”Fiecare persoană trebuie să fie responsabilă în fața deciziei pe care o ia”

De asemenea, Valeriu Gheorghiță este de părere că fiecare persoană trebuie să fie responsabilă în fața deciziei pe care o ia.

”Dacă eu mă îmbolnăvesc și voi îmbolnăvi, la rândul meu, chiar cu neștiință, alte persoane, care vor avea o evoluție nefavorabilă.

Tendința pe alocuri este să încercăm să facem tot ce e posibil să ocolim măsurile care au ca rol important prevenirea îmbolnăvirilor: fie la intrarea în țară prezentăm adeverințe false, fie ocolim aceste măsuri cu caracter restrictiv și așa mai departe”, a mai spus Gheorghiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati