Standuri care vor comercializa bere vor fi deschise în jurul stadioanelor chiar înainte şi imediat după meciurile de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, potrivit unei surse confirmate parţial de FIFA, chiar dacă vânzarea de alcool va rămâne strict reglementată, informează AFP.
În schimb, nu va fi posibil consumul de alcool în timpul meciurilor, în interiorul stadioanelor, notează Agerpres.
Această decizie vine după luni de discuţii delicate cu autorităţile micului emirat musulman din Golful Persic, unde este interzis consumul de alcool în locuri publice.
Acesta este un subiect sensibil pentru FIFA, deoarece producătorul de bere Budweiser este un sponsor important de trei decenii, în timp ce fanii din întreaga lume se întreabă, de asemenea, la ce să se aştepte la turneul care va avea loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.
O sursă bine informată a clarificat că standurile care vor vinde bere vor fi disponibile în zonele din jurul stadioanelor atunci când porţile se deschid pentru un meci şi se vor închide cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei partidei. Standurile se vor redeschide pentru o scurtă perioadă după meci, potrivit aceleiaşi surse.
FIFA nu a confirmat un astfel de orar, dar un purtător de cuvânt a explicat pentru AFP că organismul s-a angajat să „răspundă nevoilor celor care doresc să savureze o băutură alcoolică respectând în acelaşi timp cultura locală”. Potrivit oficialului FIFA, „deţinătorii de bilete” vor avea acces la bere „în perimetrul stadionului, înaintea loviturii de start şi după fluierul final”.