Vânzările de vehicule electrice ar putea creşte cu 20% anul acesta

Vânzările de vehicule electrice vor creşte anul acesta cu aproximativ 20%, pe fondul cererii mai mari pentru astfel de produse, potrivit estimărilor magazinului online evoMAG. Reprezentanții portalului se aşteaptă la vânzări de peste 5.000 de trotinete electrice, scutere electrice si biciclete electrice în acest an, transmite News.ro. Trotinetele electrice reprezintă acum 10% din business-ul companiei, scrie economedia.ro.

”Vânzările de trotinete electrice au ajuns la 10% din business-ul total în trei ani de zile. Probabil procentul va creşte până la maximum 15%. Considerăm că este o categorie de viitor. Totul e mobilitate, rapiditate. Ne-am uitat la faptul că trendul este unul ‘electric’ şi să fie uşor de folosit. Sunt foarte multe oraşe cu blocuri, iar o trotinetă electrică necesită un spaţiu mai mic de depozitare decât o bicicletă, de exemplu”, a declarat Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG, citat de News.ro.

El afirmă că este folosită mai ales de tinerii cu vârsta între 25-35 de ani, pentru a se deplasa la muncă sau pentru a merge să îşi rezolve diverse situaţii. ”Este un trend foarte mare de sustenabilitate. Ne-am educat să şi reciclăm, de exemplu”, a mai spus el.

Potrivit reprezentantului evoMAG, la începutul pandemiei, vânzările difereau de la o săptămână la alta. Acum, trotinetele electrice rămân în topul preferinţelor românilor. Preţul mediu al unei trotinete electrice este de 2.000 de lei.

A crescut şi cererea pentru scutere electrice, preţul mediu fiind aici 8.000 de lei.

”Vânzările de vehicule electrice (trotinete, biciclete, scutere, hoverboard-uri, accesorii pentru categorie) vor creşte anul acesta cu aproximativ 20%, pe fondul cererii mai mari pentru astfel de produse, ca răspuns la traficul aglomerat din marile oraşe, şi din dorinţa utilizatorilor de a petrece mai mult timp în aer liber, concomitent cu intrarea pe piaţă a mai multor produse, mai fiabile şi mai accesibile”, potrivit estimărilor evoMAG.

evoMAG se aşteaptă la vânzări de peste 5.000 de trotinete electrice, scutere electrice si biciclete electrice în 2021 şi că investeşte în diversificarea portofoliului de produse.

„Urmărind tendinţele din vest, unde micro-mobilitatea electrică a devenit un fenomen social, am considerat încă de la început categoria de vehicule electrice ca fiind una strategică. În 2019, când am lansat categoria, am intrat în forţă pe această nişă, cu un stoc mare de produse şi foarte multe modele, şi ne-am asigurat că vom avea şi infrastructura necesară pentru a oferi suport constant, la un nivel foarte ridicat; de aici şi înfiinţarea service-ului pentru trotinete electrice, dar şi preocuparea permanentă pentru dezvoltarea portofoliului de produse”, spune Pătraşcu, menţionând că cea mai nouă categorie de produse adăugată este cea a scuterelor electrice, care costă, în medie, 8.000 de lei.

”Trotinetele electrice rămân în topul preferinţelor românilor, bugetul alocat pentru achiziţia unei trotinete electrice fiind, în medie, de 2.000 de lei”, potrivit datelor evoMAG.

În ceea ce privește profilul clienţilor pentru trotinetele electrice, acestea sunt achiziţionate cu precădere de bărbaţi (reprezentând 80% dintre cumpărători), cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, care, fie sunt pasionaţi de mişcare şi activităţi în aer liber, fie vor să găsească o alternativă la aglomeraţia din marile oraşe şi să economisească timp în trafic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati