Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, spune că România se va confrunta cu vârful valului 4 al pandemiei la mijlocul lunii octombrie, estimările fiind și pentru zile cu câte 20.000 de noi infectări cu Sars-CoV-2 pe zi în perioada 15-20 octombrie.
„Din ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi undeva la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 (de noi infectări pe zi – n.red.)”, a declarat Cseke Attila, potrivit Digi24.
Va trebui făcută o analiză după ce trece această pandemie pentru a vedea cum a fost gestionată, mai spune acesta.
În ceea ce privește numărul actual de paturi destinate pacienților bolnavi de Covid, Cseke a precizat că „s-ar putea ca acestea să nu ne ajungă”.
Cseke Attila a precizat că proiectul de lege întocmit de Ministerul Sănătății, prin care personalul unităților sanitare este obligat să se vaccineze anti-Covid sau să se testeze pe banii proprii, dacă nu are certificat digital care să ateste imunitatea la boală, este în transparență decizională și va mai dura probabil mai mult de o lună până să fie dezbătut și aprobat de Parlament.