Mai mulţi vârstnici, cu dizabilităţi fizice sau psihice, fără moştenitori, au fost găsiţi într-un imobil, în condiţii improprii. Poliţiştii şi procurorii fac acum percheziţii în Capitală şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune.
Mai multe persoane sunt suspectate că i-ar fi ţinut sub supraveghere permanentă, încă din 2017, i-au ameninţat şi lovit pentru a le prelua bunurile.
Sursa citată precizează că, în perioada 2017 – prezent, mai multe persoane ar fi identificat femei şi bărbaţi, având vârste înaintate şi fără moştenitori legali, cu dizabilităţi fizice şi/sau psihice, după care le-ar fi plasat într-un imobil, în condiţii improprii, sub supraveghere permanentă, împrejurare în care le-ar fi agresat fizic şi le-ar fi proferat jigniri şi ameninţări, pentru intimidarea acestora.
”Din cercetări, s-a stabilit că, inoculându-le persoanelor vătămate false impresii de apartenenţă ori afecţiune, cinci dintre bănuiţi s-au căsătorit cu persoanele vătămate, deşi diferenţele de vârstă sunt foarte mari, după care le-ar fi deposedat, fie prin efectul legii (în urma decesului unei persoane vătămate), fie prin acte juridice subsecvente căsătoriilor, de bunurile imobile, în scopul valorificării acestora”, a mai transmis Poliţia.
De asemenea, două persoane cu pregătire juridică ar fi oferit celorlalţi bănuiţi consultanţă, pentru încheierea sau, după caz, obţinerea de la autorităţile competente a unor înscrisuri necesare demersului infracţional, legăturile maritale dintre bănuiţi şi persoanele vătămate fiind oficializate în baza unor înscrisuri medicale ori alte documente puse la dispoziţia oficiilor de stare civilă.
”În cauză, vor fi dispuse măsuri asiguratorii, constând în indisponibilizarea a 6 imobile, valoarea acestora urmând a fi stabilită ulterior.
În baza mandatelor de aducere, care vor fi puse în aplicare, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a mai transmis sursa citată.
Totodată, vor fi conduse la sediul subunităţii şase persoane vătămate, iar cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor fi prezentate unităţilor medicale, pentru evaluarea sănătăţii.
Ulterior, vor fi predate centrelor de primire din subordinea acestei instituţii.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune.