Marcel Vela a anunțat că toate au fost suspendate concursurile și examenele de ocupare a unor funcții în MAI până când va fi încheiat auditul în instituție și până când va fi gândit bugetul pentru 2020, scrie Hotnews.ro.
Ministrul de Interne a spus că toate examenele erau organizate pentru pile și relații.
„Evident că, dacă se fac abuzuri sau presiuni politice pe unii sau pe alții, nu voi fi de acord și nu voi tolera. (…) Concursurile și examenele acestea sunt organizate mai mult cred că pentru pile și relații. Nu știu dacă strict politice, dar în mare măsură, da”, a declarat Marcel Vela.
Potrivit ministrului de interne, suspendarea examenelor de ocupare a unor funcții din cadrul MAI va continua până când vor fi regândite toate schimbările care vizează instituția.
„(Vor fi sistate, n.r.) până vom face auditul, până vom analiza variante de organizare și restructurare a Ministerului, până vom gândi bugetul pe anul 2020. Această sistare și această suspendare este firească având în vedere că dorim, pentru 2020, o regândire și reorganizare a Ministerului și evident o propunere de buget pertinentă și corectă pentru 2020”, a mai explicat sursa citată.
La concursurile pentru accedere în funcții va conta profesionalismul, Vela subliniind că depune eforturi pentru „depolitizarea prefecturilor și a celorlalte structuri” din ministerul pe care îl conduce.
„Sunt pașnic, nu declar război, doar reorganizez, așa cum ar fi trebuit să facă și ceilalți ministri care au stat în clădire până acum”, completează Marcel Vela.