Vela: Românii care vin în țară din Italia vor intra în carantină/Cei care mint, sancţionaţi penal

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni că autorităţile au adoptat o hotărâre prin care au fost aprobate măsurile necesare pentru creşterea capacităţii de intervenţie în prevenirea şi combatarea infecţiilor cu noul coronavirus.

„În urma discuţiilor, am decis şi am votat cu unanimitate de voturi câteva articole importante care fac parte din această hotărâre. Articolul 1: instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din Italia, din cele 11 comune (…) şi autoizolarea la domiciliu pentru persoanele din zonele care sunt declarate cu risc din Italia. Ministerul Sănătăţii va completa lista cu zonele şi localităţile care au grad de risc, actualizată fiind în funcţie de situaţia la zi din Italia sau din alte ţări”, a spus Vela.

De asemenea, va fi instituită o linie telefonică gestionată de Ministerul Sănătăţii, dedicată apelanţilor care solicită informaţii referitoare la infecţia cu coronavirus.

Marcel Vela a precizat că se va introduce în chestionarul primit de pasagerii ce vin din Italia și articolul din Codul Penal, pentru cei care fac declarații false.

„Vom introduce și rubrica cu Codul penal, pentru cei care fac declarații false. Recunosc că nu am introdus în formular o clauză în care să prezentăm măsurile coercitive, crezând că fiecare cetățean e responsabil. Dar după cazul de la Sadova și de mâine (marți – n.r.) vom face acest lucru. Vor suporta rigorile legii”, a adăugat ministrul de Interne, citat de MEDIAFAX,

Doi localnici din comuna Sadova, județul Dolj, întorşi duminică dimineaţa din Italia, au fost căutaţi cu poliţia pentru a fi controlaţi dacă au coronavirus. Un alt cetăţean din localitate a sunat la 112 şi a alertat autorităţile despre sosirea celor doi. Oamenii au fost găsiţi în scurt timp „la o vodcă”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati