Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține că urmează să fie făcute verificări la Sectorul 4, unde există 35 de muncitori indieni, bolnavi de COVID-19, care munceau pe un șantier. Muncitorii au fost izolați în mai multe containere folosite pe post de dormitoare, separat de restul colegilor.
„Eu vă pot da informaţii despre aspecte care ţin de competenţa Ministerului Muncii. Alte informaţii despre starea lor de sănătate, ca peste 30 dintre ei să fie infectaţi, trebuie să întrebaţi instituţia care agestiona situaţia adică DSP Bucureşti, alături de care m-am deplasat aseara la şantierul respectiv, unde era posibil să fie un focar. Din primele informaţii, cei infectaţi sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problemă de sănătate şi DSP Bucureşti e deja implicată în a găsi soluţii. Încă din cursul nopţii luase primele măsuri.Raportul pe care l-am solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă. Nu vreau să mă antepronunţ. Aştept raportul. Am ţinut foarte mult ca deplasarea ITM să se facă la momentul la care l-am făcut şi eu pentru că dacă se făcea mai târziu, se puteau schimba datele problemei. Raportul se va axa pe condiţiile de muncă, pe existenţa sau nu a contractelor de muncă.
Din ceea ce am aflat sunt peste 200 de angajaţi, dintre care 38 de cetăţeni indieni, dar evidenţa trebuie să ne-o dea angajatorul pe care nu l-am găsit la faţa locului. Nu vreau să speculez şi nu e rolul meu să intru într-o investigaţie de cine angajatorul. Orice angajator ar fi, mic sau mare, el trebuie să aibă grijă de condiţiile de muncă ale angajaţilor. Pe mine mă interesează să verificăm legalitatea contractelor de muncă, condiţiile de cazare, etc. În acest moment ne interesează starea de sănătate, urmând ca sub competenţa ITM să intre verificarea inspectorilor de muncă.
Nu eu am fost cea care a intrat în incintă. Rolul meu e să determin instituţiile să acţioneze, fiecare pe competenţa sa. Despre starea de sănătate, DSP Bucureşti vă poate da cele mai pertinente date cu privire la starea lor de sănătate”, a declarat Violeta Alexandru într-o conferință de presă.